Oficiali din 7 țări europene în vizită la Chișinău. Traficul va fi suspendat până pe 31 august
- Sanda Frunze
- 21 august 2025, 17:37
Sursa foto: Primăria ChișinăuRepublica Moldova va găzdui, până pe 31 august curent, vizite ale mai multor „demnitari străini de rang înalt”. Astfel, la Chișinău sunt așteptați oficiali din Regatul Țărilor de Jos, Belgia, Luxembourg, Franța, Germania, Polonia și România. Anunțul a fost făcut joi, 21 august, de Primăria Chișinău, care a informat că, începând cu 23 august, vor fi impuse restricții de circulație pe mai multe străzi din Capitală.
Astfel, din data de 23 august, ora 08:00, și până pe 31 august, ora 21:00, accesul persoanelor în anumite locuri publice va fi limitat. În acest interval, vor fi interzise manifestările în masă, lucrările de reparație a drumurilor și tăierea arborilor în perimetrul străzilor pe unde se vor deplasa coloanele oficiale.
Excepție fac manifestările social-culturale menționate în declarațiile depuse la Primăria Chișinău.

Sursa foto: Telegram/Primăria Chișinău
Străzile și zonele afectate de restricții
-
bd. Dacia, în perimetrul Aeroportul Internațional Chișinău - str. Ciuflea;
-
str. Ciuflea, în perimetrul bd. Dacia - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt;
-
bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Ciuflea - Piața Dimitrie Cantemir;
-
Piața Marii Adunări Naționale;
-
Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” - Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”;
-
Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt;
-
Scuarul sediului Guvernului în perimetrul: str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni - Piața Marii Adunări Naționale - str. A. Pușkin;
-
str. A. Pușkin, în perimetrul str. București – str. Columna;
-
str. Columna, în perimetrul str. A. Pușkin – str. Vlaicu Pârcălab;
-
str. Vlaicu Pârcălab, în perimetrul str. Columna - str. București;
-
str. București, în perimetrul str. Ciuflea - str. Serghei Lazo;
-
str. Serghei Lazo, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei - str. București;
-
str. Mitropolit Varlaam, în perimetrul str. A. Pușkin - str. Vlaicu Pârcălab;
-
str. Veronica Micle, în perimetrul str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni - str. Vlaicu Pârcălab;
-
str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni, în perimetrul str. Columna - str. București;
-
Scuarul sediului Președinției, în perimetrul str. Sfatul Ţării - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Maria Cebotari;
-
str. Sfatul Ţării, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei - str. București;
-
str. Maria Cebotari, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei - str. București;
-
Scuarul sediului Parlamentului, în perimetrul str. Sfatul Ţării - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Maria Cebotari;
-
str. Anatol Corobceanu, în perimetrul str. Maria Cebotari - str. Sfatul Țării;
-
str. 31 August 1989, în perimetrul str. Sfatul Ţării - str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni;
-
str. Nicolae Iorga, în perimetrul str. 31 August 1989 - str. Alexei Șciusev;
-
str. Ismail, în perimetrul bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Pan Halippa;
-
str. Pan Halippa, în perimetrul str. Ismail - str. Vasile Alecsandri;
-
Calea Ieșilor, în perimetrul Pieței Dimitrie Cantemir - șos. Balcani.

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova
Recomandări pentru conducători și locuitori
Șoferii sunt îndemnați să respecte indicațiile poliției și să manifeste răbdare în trafic, evitând orice abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere. Pietonii și vizitatorii sunt sfătuiți să evite zonele cu restricții și să acorde atenție semnalizărilor temporare.
Anterior, presa a scris despre faptul că președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german, Friedrich Merz, premierul polonez, Donald Tusk, și președintele României, Nicușor Dan, ar putea veni la Chișinău pentru a sărbători, alături de cetățenii R. Moldova, Ziua Independenței.
Președinția de la Chișinău nu a confirmat informația, invocând motive de securitate