Muzeul Național de Istorie a Ucrainei schimbă exponatele de istorie antică cu reprezentări ale ororilor războiului actual prin intermediul unor artefacte recuperate din fostele zone ocupate, scrie The Guardian.

La 24 februarie 2022, ziua în care Rusia a organizat invazia pe scară largă a Ucrainei, Oleksandr Lukianov s-a dus la serviciu, dar nu a fost deloc o zi normală la birou.

El și un mic grup de colegi de la Muzeul Național de Istorie a Ucrainei din Kiev, unde este cercetător principal, au început în grabă să demonteze exponatele, trimițând unele obiecte în locații mai sigure din vestul țării, iar pe altele le-a depozitat în subsol. Grupul de curatori a ajuns să locuiască în clădire timp de două luni.

La un moment dat, s-a uitat pe ferestrele imense ale muzeului, care domină de la înălțime valea Dnipro, pentru a vedea explozii de lumină pe cer: un elicopter rusesc care era lovit. Pe măsură ce zilele treceau, „puteam auzi împușcăturile și bubuiturile care veneau din Irpin și Bucha”, a spus el, referindu-se la orașele din apropiere pe care forțele rusești le-au ocupat în primele săptămâni ale invaziei.

În cele din urmă, galeriile, cândva pline cu 20.000 de obiecte din colecția de 800.000 de obiecte ale muzeului, erau goale. Dispăruse aurul fin lucrat de la străvechiul popor nomad din stepe, marii călăreți, sciții. Dispăruseră monedele, manuscrisele și hărțile; dispăruseră și ceramica din vechile colonii grecești de la Marea Neagră.

„Am crezut că nu se va schimba niciodată”, a spus el, amintindu-și de încăperile liniștitor de imuabile ale muzeului în care lucrase timp de șapte ani. „Dar iată că am ajuns aici”.

Se umple din nou muzeul

Pe 7 aprilie 2022, în soarele unei zile călduroase de primăvară, Lukianov și o mică echipă de colegi au pornit spre Irpin, de unde rușii se retrăseseră cu puțin mai mult de o săptămână înainte. Misiunea lor: să colecteze noi artefacte pentru muzeu. „Mai întâi a intrat armata, apoi au fost experții juridici - și apoi am fost noi”, a spus el.

Primul lucru pe care l-au văzut a fost un vehicul ars al armatei ruse, din care au recuperat căști și ochelari de protecție deteriorate. „Am fost surescitați în acest moment - am luat tot ce am putut. Dar mai târziu am văzut altul, și altul - așa că am început să fim mai selectivi”, a spus el.

Violențele erau îngrozitor de proaspete. „Am văzut și am simțit miros de cadavre în descompunere și am văzut dispozitive neexplodate”, a spus el. „Dar curiozitatea noastră a depășit acest lucru - la fel și dorința de a căuta istoria. Cel mai greu a fost să vedem mașini civile care fuseseră lovite și să înțelegem că oameni, inclusiv copii, muriseră cu siguranță în ele”.

Obiectele pe care Lukianov și colegii săi le-au colectat în acea zi - inclusiv indicatoare pe jumătate distruse de la o farmacie, o cizmă de soldat rus, un dozimetru din anii 1970 pentru măsurarea nivelului de radiații în timp ce convoaiele invadatoare treceau prin Chornobîl și pachete de rații rusești - formează acum baza unei expoziții la parterul muzeului.

La obiectele aduse de curatori se adaugă o serie de artefacte donate de militari și de localnici. Printre acestea se numără un set de instrucțiuni, aparent emise pentru soldații ocupanți, cu privire la modul de interacțiune cu localnicii.

„Dacă vă întreabă dacă sunteți ruși sau ucraineni, spuneți: „Suntem atât ruși, cât și ucraineni și, cel mai important, suntem cu toții creștini ortodocși”, sugerează documentul. „Dacă încep să se certe, vorbiți despre paradele gay și despre decăderea ortodoxiei... Nu menționați niciodată cuvântul <război> - dacă vă întreabă despre război, vorbiți despre poliție și despre administrația locală”.

La scurt timp după aceea, pe 23 aprilie 2023, Lukianov a plecat într-o altă misiune de colectare - de data aceasta la o fabrică de ferestre din apropierea orașului Dymer, la nord de Kiev, care fusese reamenajată ca sediu de către forțele invadatoare. Primul lucru care l-a lovit, a spus el, a fost „un miros foarte puternic de fecale - nu-ți puteai imagina cum trăiau acolo”.

Printre obiectele din fabrică se numără un exemplar aruncat din ziarul rusesc Steaua Roșie, datat miercuri, 16 martie, și, lucru remarcabil, un atlas rutier al Ucrainei datând din 1975. Au găsit fotografii ale unor femei - prietene, soții - și începutul unei scrisori către o persoană iubită care începea cu „Bună, Zhenya, Acum, nu mai există...” și apoi se încheia.

Lukianov a spus că era important să colecteze obiectele cât mai repede posibil după ce zonele au fost eliberate. A fost responsabilitatea muzeului să păstreze și să depoziteze aceste vestigii ale violenței, deoarece știrile sumbre trec în memoria istorică vitală. „Cu cât o facem mai repede, cu atât mai bine. Când am plecat în cea de-a doua misiune, deja se pierduse ceva - lucrurile fuseseră îndepărtate de comunitatea locală și de armată”.

Instinctul natural a fost ca operațiunea de curățare să înceapă cât mai repede posibil, a spus el. „Oamenii nu vor să păstreze lucruri cu amintiri negative. Dar este treaba noastră și, cu cât vom surprinde mai bine situația acum, cu atât mai ușor va fi pentru cei care vor veni după aceea să cerceteze și să înțeleagă această perioadă”.

Pentru a marca aniversarea invaziei la scară largă, la 24 februarie, muzeul a deschis o nouă expoziție despre asediul devastator de anul trecut al uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol. „Este o expoziție foarte emoționantă pentru noi”, a declarat ghidul muzeului Natalya Lykhytska. „În fiecare zi, părinții celor uciși vin și lasă flori aici. Înainte erau artefacte scitice în această sală - acum este război, război, război”.

Cea mai recentă expoziție a muzeului, care a fost deschisă la începutul lunii aprilie 2023, este despre satul Iahidne, de la periferia orașului Cernihiv din nordul Ucrainei, unde 368 de locuitori au fost forțați să stea în subsolul îngust al școlii primare timp de peste o lună, îndurând condiții teribile, în timp ce rușii invadatori foloseau părțile superioare ale clădirilor ca sediu. Expoziția include desene și jucării ale copiilor, precum și o reproducere a pereților subsolului, pe care cei ținuți acolo au notat cu cretă trecerea zilelor - și a celor care au murit.

De ceva vreme nu a mai existat ocazia unei călătorii de colectare, dar noi donații vin în fiecare zi. Când a fost vizitat de The Guardian, Lukianov tocmai primise o rezervă de jurnale ținute de ucraineni sub ocupația rusă - nici măcar nu avusese ocazia să se uite la ele încă.

„Am studiat istoria: când eram student, era ușor să mă gândesc că istoria s-a întâmplat altor oameni, în alte momente. Francis Fukuyama a declarat sfârșitul istoriei”, a spus el, referindu-se la celebra declarație a politologului american la sfârșitul războiului rece. „S-a dovedit că s-a înșelat”.

 

(sursa: Mediafax)