Marți dimineața, la coadă la raionul de carne și mezeluri. În fața mea erau doi bărbați în salopete pictate cu var. Unul, foarte tânăr, îmi era tare cunoscut.
-Ai știut ieri?
-Da, cred că da. Cam de un 7.
-Și pe mâine? La ce aveți?
-La matematică.
-Trebuia să stai să înveți, că doar te-ar fi lăsat.
-Ce să mai învăț în ultima zi?
-Am învățat câte un pic în 4 ani și mă descurc.
Au ajuns la rând. Tânărul a cerut 10 felii de parizer și un „pic de brânză”. Brusc mi-am amintit de unde îl știu. În iarnă, veneam cu autobuzul și el era tot cu un coleg și vorbeau despre zugrăvit, că tocmai se întorceau de la lucru. Și spunea că el nu-și bate joc, că dacă trebuie „stau și o zi pe un perete”, că nu-și jecmănește clienții, că „în meseria asta e important să fii serios”.
Povesteau și despre Bacalaureat și tânărul spunea că după ce dă examenul se gândește să plece din țară, „măcar 3-4 ani să îi pot ajuta pe ai mei”.
Am ajuns împreună la casă. A scos 10 lei dintr-un buzunar interior și a plătit. A adunat cu grijă tot restul de pe tejghea. Avea mâinile curate, dar tare muncite. Am remarcat că ambelor doamne, la raion și la casă, le-a spus „mulțumesc” și le-a zâmbit. Au trecut strada spre blocul unde sunt înălțate schele. Nu-i mai auzeam ce vorbesc, dar tânărul povestea ceva gesticulând și râdeau amândoi. Mi-am amintit de discuția pe care am avut-o recent cu o mamă al cărei fiu dădea și el examenul de Bacalaureat. Era transfigurată și spunea că de câteva zile nu poate trăi fără distonocalm.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
