„O scrisoare pierdută”, la Chișinău. Personajele imaginate de Mălăele, diferite față de ce știam
- Iulia Moise
- 2 aprilie 2025, 13:35
O scrisoare pierduta / sursa foto: captură YouTube
Teatrul Național București va prezenta spectacolul „O scrisoare pierdută”, regizat de Horațiu Mălăele, pe 2 și 3 aprilie, începând cu ora 18:30, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.
„O scrisoare pierdută” la Chișinău pe 2 și 3 aprilie
Publicul din Chișinău va avea ocazia să vizioneze cea mai recentă adaptare a acestei comedii caragialiene, „O scrisoare pierdută”, care explorează povești captivante de dragoste și intrigă politică.
La zece ani de la premiera piesei de teatru „ O scrisoare pierdută”, una dintre cele mai personale interpretări care au contribuit la unicitatea programului „Caragiale 2012 la TNB”, Horațiu Mălăele a creat pentru 2022, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la nașterea autorului, o versiune „revăzută și adăugită”.
Horațiu Mălăele pune personajele într-o lumină burlescă și grotescă
Artistul apreciat reinterpretează personajele și situațiile, ieșind din tiparele clasice și aducându-le într-o lumină burlescă și grotescă. Spectacolul oferă o satiră incisivă, în care jocurile de putere, corupția și manipularea opiniei publice sunt prezentate fără ocolișuri.
Aceste două reprezentații fac parte din tradiționalul Turneu al Unirii prin teatru.
Proiectul Turneul Unirii „Teatrul românesc București-Iași-Chișinău” a fost inițiat de Petru Hadârcă, cu sprijinul regretatului Ion Caramitru, care a și dat numele acestui eveniment.

O scrisoare pierduta / sursa foto: captură YouTube
Acesta se desfășoară anual în luna ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău organizează un turneu la București și Iași, iar în jurul datei de 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, cele două teatre naționale vin în turneu de răspuns la Chișinău.
Regizorul piesei „O scrisoare pierdută” nu a avut o viață ușoară
Celebrul actor și caricaturist Horațiu Mălăele a împlinit 71 de ani, în septembrie, anul trecut. Viața sa nu a fost ușoară, așa cum a povestit în urmă cu câțiva ani.
Actorul a dezvăluit că nu a fost un copil supradotat. Dimpotrivă, s-a confruntat cu diverse probleme grave, atât fizice, cât și intelectuale. Cu toate acestea, la 71 de ani, Horațiu Mălăele a reușit să strălucească atât pe scenă, cât și pe marele ecran.
Dar nu se oprește aici. Este, de asemenea, un caricaturist renumit și autor al unor lucrări precum „Tehomir”, „Tristețea ploilor” și „Poezii și vorbe-n vânt”.