O nouă televiziune de știri în România. E o investiție a unui mare post european

O nouă televiziune de știri în România. E o investiție a unui mare post europeansursă: arhivă

Canalul international de știri Euronews intenționează să lanseze un post independent de televiziune și în România. Noul canal media va funcționa în baza unui parteneriat cu Universitatea Politehnică București.

Euronews România va fi realizat în parteneriat cu Universitatea Politehnică București, iar noul post va funcționa pe baza unui post de televiziune deja existent, UPB Sigma TV. Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a declarat că proiectul va aduce „o voce puternică, dinamică și obiectivă” în mass-media din România și îi va ajuta pe oameni să se implice mai mult în societate.

Michael Peters, CEO Euronews, susține că este vorba de un proiect foarte ambițios, dat fiind că România are o piață media foarte competitive, cu mai multe canale de știri.

„Suntem foarte mândri de acordul la care am ajuns cu UPB. Am găsit un partener de încredere pentru un proiect ambiţios. România are o piaţă media foarte competitivă, cu mai multe canale de ştiri deja existente. Totuşi credem că Euronews România va livra o ofertă care lipseşte astăzi în peisajul media naţional. Complet imparţial, înrădăcinat în ADN-ul nostru European, Euronews a oferit întotdeauna o perspectivă distinctă asupra ştirilor. Ca întotdeauna, Euronews România va oferi, cu obiectivitate, echilibru şi acurateţe, o perspectivă puternic europeană asupra ştirilor”, a declarat Michael Peters.

Potrivit spuselor sale, viitorul canal de știri Euronews România va oferi informații echilibrate, obiective tratate din perspectivă europeană.

„Euronews Romania va oferi, cu obiectivitate, echilibru și acuratețe, o perpectivă europeană puternică asupra știrilor”, a mai spus CEO Euronews.

Euronews România va funcționa ca o filială a postului international de știri care are sediul central la Lyon, în Franța.

Cum va funcționa Euronews România

Redactorul-şef al canalului românesc va fi recrutat de Euronews şi va fi angajat al staţiei-mamă. Euronews va înfiinţa şi prezida un comitet editorial care va defini, în special, orientările editoriale strategice, linia editorială şi echilibrul general al programelor, în conformitate cu valorile fundamentale ale mass media (precum independenţa editorială, libertatea de exprimare, imparţialitatea, etc.).

Canalul va avea o echipă proprie de jurnaliști și corespondenți în toată România, dar și la Bruxelles, în capitala Uniunii Europene. Euronews va distribui conţinut către stația din România, care va fi difuza programele, mai departe, prin intermediul platformelor mass media româneşti. De asemenea, Euronews România va prezenta și conținut local, original.

Euronews România va utiliza preponderent conţinutul editorial al Euronews care se referă la Europa, în timp ce Euronews va prelua conţinutul realizat local în articolele referitoare la România.