O nouă fraudă online. Cutia misterioasă atrage mari riscuri
- Antonia Hendrik
- 10 martie 2025, 07:19
Hackeri. Sursa foto: PixabayO nouă fraudă online este anunță de către Directorul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), care atrage atenția asupra unei noi metode de fraudă, care oferă o „mistery box” „cutie misterioasă” cu articole de îmbrăcăminte în schimbul completării unui sondaj.
O nouă fraudă online: La ce riscuri te expui dacă pici în capcană
DNSC a explicat că în spatele acestei oferte se află intenții rău intenționate, deoarece atacatorii urmăresc să obțină informații confidențiale de la victime.
DNSC anunță că a fost identificată recent o ofertă frauduloasă care pretinde că provine de la magazinul Zara. Această ofertă oferă o „cutie secretă” cu articole de îmbrăcăminte, în schimbul completării unui sondaj scurt.
„Mesajul te va ghida către un site fals, unde atacatorii încearcă să colecteze informații sensibile, inclusiv datele tale bancare”, anunță DNSC.

Sursa foto: Directorul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), despre o nouă fraudă online
Potrivit Directoratului Național de Securitate Cibernetică, victimele sunt induse în eroare să achite o taxă de livrare care pare modestă, cum ar fi 9,95 lei, dar în realitate riscă să piardă mult mai mulți bani și să-și pună în pericol informațiile financiare.
Sugestii pentru protejarea datelor personale
Pentru a evita astfel de fraude, DNSC recomandă câteva măsuri simple, dar esențiale:
- Verificați autenticitatea ofertei: Asigurați-vă întotdeauna că informațiile provin de pe site-ul oficial al brandului sau companiei respective.
- Fiți precauți cu site-urile noi: Fraudele sunt adesea legate de pagini web recent create.
- Protejați-vă informațiile: Nu divulgați niciodată date sensibile, cum ar fi informațiile personale sau bancare, fără a verifica sursa ofertei.
O nouă fraudă și în nu, ele ANAF
Recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis un avertisment referitor la o nouă metodă de fraudă care amenință securitatea informațiilor personale ale contribuabililor.
Au fost identificate mai multe mesaje SMS, care par să provină din partea ANAF, în care se notifică despre blocarea conturilor bancare ale destinatarilor și se oferă un link fals pentru obținerea de informații suplimentare, mai arată dnsc.ro.