O mare carte mică

Sever Voinescu
13 februarie 2014, 08:41

"Pelerinul rus" (Ed. Sofia, 1998) n-are autor, dar are destin. Nu se ştie nici măcar dacă a avut un autor sau mai mulţi – nu se ştie mai nimic despre geneza ei. La un moment dat, de nu se ştie unde, a apărut. La Kazan, s-a tipărit ceea ce se socoteşte a fi originalul cărţii în 1884. Poate e mai cuminte să numim prima ediţie ştiută – nu putem şti ce surprize ne rezervă viitorul.

Această primă ediţie se află într-o mănăstire, la Atos, iar titlul ei, de ar fi tradus cuvînt cu cuvînt, ar fi "Mărturiile sincere ale unui pelerin către duhovnicul său". Din conţinutul cărţii, se poate relativ exact stabili perioada scrierii ei. După 1853, căci vorbeşte în treacăt despre Războiul Crimeii, şi înainte de 1861, căci nu avusese încă loc abolirea iobăgiei în Rusia. Cartea a cunoscut cel puţin două traduceri în româneşte: una din franţuzeşte, realizată după 1990, şi alta, din "originalul" rus, realizată de arhimandritul Paulin Lecca în 1946. Ca şi pelerinul însuşi, traducerea aceasta a circulat greu, într-un mediu plin de pericole (era vremea ateismului feroce), dar a supravieţuit şi o avem, acum, luminoasă, în librării. O tulburare plăcută mă cuprinde de cîte ori văd această traducere, pentru că ştiu filiera spirituală a lui Paulin Lecca, direct legată de Rugăciunea Inimii, care este tema principală a "Pelerinului Rus". Tinereţea duhovnicească a arhimandritului Lecca a fost marcată de personalitatea fabuloasă a lui Ioan Kulighin, mentor spiritual al "Rugului Aprins" de la Antim. Ioan Kulighin a fost un călugăr rus, ajuns în România înainte de 1944, de o forţă spirituală extraodinară, un om cu solidă practică isihastă, un practicant profund al Rugăciunii Inimii. Ioan Kulighin era un desăvîrşit cunoscător al "Pelerinului Rus" şi, în discuţiile cercului "Rugul Aprins", aducea adesea vorba despre această carte. Paulin Lecca a cunoscut "Pelerinul Rus" din cea mai bună şi directă sursă posibilă, de accea traducerea lui poartă o cunoaştere adîncă a semnificaţiilor cărţii. Cartea spune, în şapte poveşti, pelerinajul unui "vagabond mistic" din momentul în care a auzit vorbele Apostolului: "Rugaţi-vă neîncetat!" (1 Tesaloniceni 5, 17). Adică, cum să te rogi neîncetat? Aşa, fără oprire, minut de minut, secundă de secundă? Se poate aşa ceva? Cum? Întrebările acestea nu erau, pentru el, pure curiozităţi. Pelerinul nostru chiar vrea să se roage neîncetat, doar că nu ştie bine cum. Merge prin mănăstiri şi biserici pînă cînd întîlneşte un stareţ care îl învaţă Rugăciunea Inimii. Îi spune: "Ori de stai în picioare, ori de şezi, ori de umbli, ori de stai culcat, spune neîncetat «Doamne Isuse Hristoase, miluieşte-mă!», nu tare şi fără grabă, de trei mii de ori pe zi, fără să adaugi ori să scazi de la tine". Mai departe, pelerinul achiziţionează un exemplar al Filocaliei şi pleacă pe jos, cu intenţia de a merge pînă la Ierusalim. Călătoria lui spre epicentrul creştinismului devine o călătorie interioară. Picioarele îl duc în direcţii diferite, prin păduri sau peste cîmpii, pe drumuri fără sfîrşit sau prin satele Rusiei, ajunge în conace şi în bordeie, în biserici şi în cîrciumi, dar nu se mai opreşte. Ne e imposibil să ne dăm seama de merge bine ori ocoleşte, dar ne dăm perfect de bine seama cum, sub impactul colosal al acestei rugăciuni, pelerinul devine un sfînt. Nu ajunge, pînă la urmă, la Ierusalim. De fapt, nici măcar nu ajunge să părăsească Rusia. Dar nu avem nici o secundă impresia că marele său pelerinaj este un eşec. Dimpotrivă. Primele patru povestiri sînt, din cîte ştim, cele originale. În 1911, alte trei povestiri au fost audăugate – zice-se că două dintre ele de stareţul Mînăstirii Optina, chiar cea la care se afla călugărit Ioan Kulighin. În orice caz, pentru ca savoarea divină a acestei cărţi, fragilă în număr de pagini, dar puternică în cuprindere spirituală, să fie bine simţită, sugerez lectura ei la pachet cu lucrarea lui M. Evodkimov, "Pelerini ruşi şi vagabonzi mistici" (Ed. Paidea). Nu pot să nu redau aici motto-ul cărţii lui Evdokimov, o frază de Julien Green: "Nici cel mai mare explorator ala cestui pămînt nu face călătorii atît de lungi precum cel ce coboară în adîncul sufletului său". De fapt, despre asta este vorba. Şi despre minunata surpriză de a-l găsi, la capătul lungului drum, pe Dumnezeu. CITIȚI ȘI: