O legendă a teatrului românesc a murit după ce s-a enervat la un meci de fotbal. Rivalitatea cu Ungaria i-a pus capac

O legendă a teatrului românesc a murit după ce s-a enervat la un meci de fotbal. Rivalitatea cu Ungaria i-a pus capac Sursa foto: teatrulreginamaria.ro

Îndrăgita artistă a murit în timpul unui meci de fotbal, după ce s-a enervat. Fluierăturile din timpul imnului i-au fost fatale.

Leopoldina Bălănuţă şi-a bucurat spectatorii cu roluri de primă mână în teatru, dar și cu altele memorabile în film. Este cunoscută mai ales din „Nunta de piatră” – Fefeleaga (1973), „Dincolo de pod” – Negustoreasa Mara (1976). De asemenea, ea a jucat excepționalul rol Zenobia din „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980). Dar, ca oricare mare actor, n-a jucat numai dramă ori personaje cu mare încărcătură psihologică. Astfel, ea a făcut parte și din proiecte comice.

Așadar, nu este posibil să nu vă amintiți de actriță din sceneta Tv „Carre de dame”, de G.H. Brăescu, realizată în 1980. Acolo, Bălănuță interpretează patru personaje. Este vorba de patru cucoane sclifosite împătimite de poker, cleptomane și trișoare. Acesta a rămas unul dintre momentele de referință din istoria divertismentului românesc. În plus, ea a mai avut o colaborare cu televiziunea când a apărut în piesele „Gaiţele” (1993), „Strigoii” (1992), „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” (1985), „Idolul și Ion Anapoda” (1991), etc.

Viața actriței Leopoldina Bălănuță

Talentata actriță a fost căsătorită, mai bine de două decenii, cu actorul Mitică Popescu. Căsnicia armonioasă, solidă, „sănătoasă”, s-a scurs cald și calm. De asemenea, nu au existat crize conjugale. Cei doi s-au cunoscut prin 1973. Actorul avea 37 de ani și juca la Teatrul din Piata-Neamţ, când a fost anunțat că s-a eliberat un loc la Teatrul Mic din București. Soarta a vrut ca primele spectacole în care a jucat la noul teatru să fie „După cădere” și „Stâlpii societăţii”. În ambele, a jucat alături de Leopoldina Bălănuţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, Popescu a intrat în cercul ei de prieteni și a mers împreună cu actrița în turnee. Așadar, au început să se cunoască din ce în ce mai bine și să simtă că prietenia lor se transformă într-o iubire caldă și matură. Bărbatul a realizat că o iubeşte, atunci când Poldi a fost internată o lună și jumătate în spital din cauza unei peritonite. O vizita în fiecare zi, îi aducea mâncare şi stătea cât mai mult posibil lângă ea. După externare s-au mutat împreună. S-au căsătorit la începutul verii anului 1977, pe data de 2 iunie.

În iarna aceluiași an, au făcut revelionul la casa părinților Leopoldinei. Tatăl actriței era preot și a putut să îi cunune religios chiar în acea noapte. Au ales să facă pasul cel mare în acest fel pentru că ambii au considerat ușor copilăresc ca la vârsta de 40 de ani, el, și 42 de ani, ea, să treacă prin aceleași etape ca adolescenții de 20 de ani.

Cum a murit Leopoldina Bălănuță

Momentul decesului actriței i-a surprins tot împreună. Cei doi soți au urmărit meciul de fotbal Ungaria-România, care s-a disputat în octombrie 1998, și s-au enervat teribil atunci când spectatorii maghiari au fluierat imnul de stat al țării noastre. Ulterior, după ce meciul s-a încheiat, actrița i-a cerut soțului ei ceva de mâncare și și-a aprins o țigară.

La scurt timp a acuzat dureri cumplite de stomac. Femeia a fost dusă la Urgențe unde i s-a făcut o ecografie. Ea a fost operată și, în dimineața zilei de 15 octombrie, a fost anunțată moartea îndrăgitei actrițe. Sicriul a fost depus scurtă vreme pe scena Teatrului Mic, în semn de respect față de memoria lui Poldi. Înainte de a se sigila sicriul, Mitică Popescu a pus înăuntru ochelarii și verigheta actriţei. Aceasta ar fi fost ultima ei dorință. De la acest moment trist, au trecut 24 de ani, potrivit MariusTuca.ro.