O femeie cere despăgubiri uriașe pentru că prepararea unui produs a durat prea mult

O femeie cere despăgubiri uriașe pentru că prepararea unui produs a durat prea multSursa foto: Arhiva EVZ

O femeie a dat în judecată un producător de alimente și a cerut despăgubiri uriașe după ce a încercat să gătească un produs și a văzut că a durat mai mult decât scria pe ambalaj.

O femeie din statul american Florida a dat în judecată un producător de alimente și cere despăgubiri de 5 milioane de dolari pentru că prepararea unui produs la cutie a durat mai mult decât scria pe ambalaj.

Pe 18 noiembrie, Amanda Ramirez a dat în judecată compania Kraft Heinz pentru „ambalaje înșelătoare și frauduloase”. Femeia a declarat că prepararea pastelor cu brânză Velveeta la microunde durează mai mult de 3 minute și jumătate, chiar dacă pe ambalaj se spune că sunt „gata în 3 minute și jumătate”. Ea a acuzat producătorul de alimente de „fraudă”.

„Pentru a oferi consumatorilor un produs care chiar să fie „gata în 3 minute și jumătate”, produsul ar trebui să fie gătit în cuptorul cu microunde timp de mai puțin de 3 minute și jumătate, astfel încât toți pașii de preparare să poată fi finalizați în cele 3 minute și jumătate”, se arată în plângerea depusă la un tribunal din Florida.

Despăgubiri pentru câteva minute în plus de gătit

Femeia a mai declarat că dacă urmează cele 5 instrucțiuni de pe ambalaj - inclusiv îndepărtarea capacului, adăugarea de apă și plasarea în cuptorul cu microunde – timpul de preparare este prea lung și că tot ce este scris pe ambalaj este o minciună.

ICCJ

„Consumatorii care văd „gata în 3 minute și jumătate” vor crede că acesta reprezintă timpul total necesar pentru prepararea produsului. Cu toate acestea, instrucțiunile prezentate mai sus arată că 3 minute și jumătate reprezintă doar durata de timp pentru a parcurge unul dintre pași. Eticheta nu precizează că produsul trebuie să stea 3 minute și jumătate în cuptorul cu microunde, ceea ce ar fi fost adevărat”, se arată în plângere.

Și compania Kraft Heinz a anunțat că își va face dreptate și că va arăta adevărul, dar și cum a fost ales timpul de preparare de pe ambalaj: „Suntem la curent cu acest proces frivol și ne vom apăra cu fermitate împotriva acuzațiilor”, relatează NBC News.

Ne puteți urmări și pe Google News