Well. Care sunt șansele, mafrends, ca, în crucea nopții, după ce ai alergat ca un maidanez toată ziua după subiecte și ponturi de reportaj, să vrei să-ți scoți puținii marafeți pe care îi mai ai în cont înainte de soldă și bancomatul să-ți confiște cardul, fără să-ți dea niciun ban?

Și, pe deasupra, să constați că unul dintre cele două aifoane vechi e mort și al doilea, cu care comanzi un taxi de la Yango, mai are doar 3% baterie. Unde mai pui că aplicația lor cretină a luat ca loc de venire a șoferului destinația, nu punctul de plecare. Și la ora aia, să nu mai ai nici autobuze, nici metrou. Și în buzunar să ai doar un leu și să-ți moară subit și al doilea aifon. Și să mai ai doar trei țigări.

Boschetarul generos

Mi s-a întâmplat alaltăieri seara, la bacomatul Euronet amplasat în „vitrina” băncii Libra Bank, de pe Ion Câmpineanu, fix în fața Sălii Palatului. Mai era puțin și luam mașinăria de scos bani din perete la șuturi. M-a liniștit un boschetar, care dormea acolo, la doi metri de bancomat.

Calm, omul, a scos din buzunar un smartphone mai deștept ca aifoanele mele decedate, a intrat pe net și mi-a dat numărul de telfon unde trebuie să sun să mă interesez de soarta cardului meu înghițit de burta hrăpăreață a bancomatului.

Drumul de la Sala Palatului către Lizeanu-Obor, noaptea, pe jos, după ce ți-ai stors creierii toată ziua cu treburi de reporter, a fost cumva… M-am simțit ca Sonny, personaju’ lu’ Al Pacino din „Dog Day Afternoon”.

Mai că-mi venea să-mi fac un selfie pe stradă, ceea ce pentru mine ar însemna un fel de eutanasie. Well, care ar fi șansele? Teoretic, nule. La mine, că numai mie mi se putea întâmpla, au fost de 100%.

Ajuns acasă, sac de nervi, îmi pun aifoanele în priză și sun la numărul dat de boschetar. Surpriză mare, da’ chiar mi-a răspuns un nene care mi-a zis că trebe să-mi anunț banca ce mi-a emis cardul de debit să ia legătura cu ei. Că el n-are ce face.

O minciună folositoare

Dis de dimneață, mă înfig în sucursala de la Obor a băncii mele. Nu-i spun numele, că domnița care m-a „asistat” a fost extrem de amabilă, că drăguță era oricum. M-a sfătuit să nu „raportez” exact ce s-a întâmplat, că investigația va dura mult și îmi voi recupera cardul abia în fo două săptămâni. Mi-a zis, și așa am și procedat, să spun că l-am pierdut, ca astfel îmi dă banca unul nou-nouț, undeva între trei și cinci zile lucrătoare. Așa am făcut și acu’ aștept.

Aaaa, am uitat, deși n-are casierie sucursala aia, domnița mi-a dat toți banii pe care îi mai aveam pe defunctul meu card. Bine, n-a fost un efort colosal, că mi-e și rușine să zic câți erau.
Azi, cred că sparg o bancă. Nu spun pe care.