Peter Frankopan și-a dorit să ofere tinerilor cititori o alternativă la manualul de istorie care să-i ajute să descopere oamenii și conducătorii care au marcat istoria, bătăliile importante, bolile care au decimat popoare, meseriile care s-au născut și au dispărut și să facă diverse conexiuni între informațiile primite pentru a-și îmbogăți cultura generală.

„Ai putea crede că «Drumurile Mătăsii» sunt un fel de sistem nervos central al lumii, legând toate organele trupului laolaltă, ori sunt venele și arterele care pompează oxigen și dioxid de carbon dinspre și către inimă”, a încercat să-și justifice creația Frankopan. Îndrăzneț, nimic de comentat.

Istoria, ca instrument al înțelegerii

De la Codul lui Hammurabi și mărețul Imperiu Persan, la hunii cei cumpliți, ascensiunea Europei, cele două Războaie Mondiale și politica actuală, „Drumurile Mătăsii” străbat vremurile și istoria.

„Studiem istoria pentru a înțelege trecutul, dar ea ne este utilă și în încercarea de a explica prezentul. Pentru a înțelege lumea de azi și de mâine, trebuie să înțelegi lumea de ieri. Iar ca să faci asta, cel mai bun punct de pornire este începutul. Din fericire, asta înseamnă Drumurile Mătăsii”, mai apreciază autorul.

Se vorbește foarte mult despre studierea integrată a materiilor, iar această carte este ideală în acest sens. Mai mult decât atât, anul acesta, la editura Trei, în colecția de Istorie va apărea și un volum pentru adulți scris de Peter Frankopan, Noul drum al Mătăsii, prilej de discuții interesante în cadrul familiei, între părinți și copii.

Despre autor

Peter Frankopan este profesor de istorie globală la Universitatea Oxford, cercetător științific la Worcester College și director al Centrului Oxford pentru cercetare bizantină.

Studiază istoria Mediteranei, a Rusiei, a Orientului Mijlociu, a Persiei/Iranului, a Asiei Centrale și dincolo de ea și relațiile dintre creștinism și islam. De asemenea, este specializat în literatura greacă medievală. A scris nenumărate articole pentru presa internațională și are o rubrică permanentă în London Evening Standard.

Drumurile Mătăsii. O altfel de istorie a lumii beneficiază de ilustrațiile magistrale ale artistului Neil Packer.

Te-ar putea interesa și: