Totodată, prin întoarcere nu doar că își manifestă interesul pentru concurent, dar îi și validează prestația. Există pe lumea asta fel de fel de cărți – de unele nu te poți desprinde, altele nu se desprind ele de tine, de unele scapi repede, le uiți imediat după ce le-ai citit, pe cele mai multe le ții minte doar într-un amalgam cu altele. Jurnalista Sabina Fati a reușit să scrie o carte specială – o carte care te întoarce cu tot cu scaun. Se intitulează „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time”, a apărut recent la Humanitas, și documentează o călătorie pe care autoarea a făcut-o în jurul Mării Negre.

De multe decenii, românii privesc doar spre Vest. Și, mă grăbesc să adaug, bine facem! Așa și trebuie să rămînem: mereu cu ochii și cu speranțele spre Vest. Asta nu înseamnă, însă, că nu trebuie să știm și ce se întîmplă la Est de noi. Cartea Sabinei Fati ne întoarce cu fața spre Marea Neagră și ne descrie o lume, cea din jurul Mării, de care sîntem extrem de apropiați, dar despre care nu știm mai nimic. Sabina a dat ocol Mării Negre cu autobuzul și cu trenul, a cunoscut oamenii obișnuiți ai locului, a luat pulsul vieții cotidiene, a văzut, a auzit și a scris. Mărturia ei, cuprinsă în această carte, este elegantă, pe alocuri chiar grațioasă, bogată în detalii și se desfășoară pe două planuri: unul care vizează experința ei personală, altul care redă informația istorică de context. Sabina Fati nu întîlnește oameni complicați, ci oameni simpli care trăiesc un timp complicat, de nu direct periculos. Istoria este exasperant de importantă în acest colț de regiune, despre care analiștii geopoliticii spun că produce mai multă istorie decît poate metaboliza…

Impresionant pentru noi este să descoperim cum, în această istorie amalgamată a spațiilor caucaziene ori sud-pontice, bucăți din istoria României, abandonate de noi ca un fel de deșeuri de care nu mai vrem să auzim, trăiesc în memoria colectivă a locului și, uimitor, încă produc realitate.

După lectura cărții Sabinei Fati, concluzia este că, în jurul Mării Negre, nu există o conștiință comunitară. Sîntem unii lîngă alții doar geografic, și geografia este exact ceea ce ne enervează – de ea vrem să scăpăm, căci este un blestem. Acum vreo 10 ani, diplomații români împingeau cu entuziasm în discuțiile internaționale conceptul unei ”Black Sea region”, ba chiar se găsisreă cîțiva gînditori americani cu bună carte de vizită care supralicitaseră euforic: există și o ”extended Black Sea region”, din care fac parte și alte țări care nu au litoral pontic, dar se învecinează cu riveranii. Conceptele geo-strategice de laborator crapă imediat cînd o iei la pas, precum Sabina Fati, în jurul Mării Negre.

Cu această carte, Sabina Fati deșteaptă în cititor un realism care, în fond, n-ar fi trebuit să amorțească niciodată. Și, prin asta, ea face un gen de jurnalism care nu se mai practică la noi din multe motive asupra cărora, poate, ar trebui să reflectăm mai îndeaproape. În orice caz, curajul de a merge după poveste acolo unde este ea cu adevărat, onestitatea de a scrie tot și doar ce vede, precum și mica artă de a așeza contextul în jurul oamenilor precum rama în jurul unui tablou, fac din cartea Sabinei Fati un adevărat standard pentru acel jurnalism adevărat, interesant și important cu adevărat.

Cît despre noi, e bine să ne aducem aminte de adevărata noastră poziție, pentru a ne înțelege și mai bine soarta. Privim, de pildă, spre Paris și îl vedem aproape. Cînd cineva ne spune că pleacă la Paris miercuri și se întoarce joi, că are o treabă acolo, nu găsim că e nimic excepțional. Dar dacă cineva ar zice, plec miercuri la Poti și revin joi, am fi uimiți. De fapt, nu e nici o șansă ca cineva să zică așa ceva, pentru că nu există nici o posibilititate de a ajunge și de a te întoarce, cu o treabă făcută acolo, de la București la Poti în 24 de ore. Iar distanța dintre București și Poti este jumătate din distanța dintre București și Paris. Geografia este, în cazul nostru, puternic afectată de aspirații. Și , ca să ne putem ține aspirațiile vii, trebuie să rămînem realiști.