O adolescentă de 17 ani, din Ploiești, a fost găsită moartă după ce dispăruse de acasă. Cine e principalul suspect

Preşedintele senatului Universităţii de Agronomie, găsit mort. Prima variantă: Sinucidere. News alert

O tânără în vârstă de 17 ani, din Ploiești, a dispărut de acasă, mama sa a făcut reclamație la poliție, iar fata a fost descoperită moartă.

O adolescentă în vârstă de 17 ani, din Ploiești, a fost găsită moartă, joi după-amiază. Fata dispăruse de acasă, iar mama sa reclamase acest fapt la poliție. Atunci când au dat de urma ei, oamenii legii au găsit-o fără suflare.

„Activităţile s-au derulat inclusiv sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Astăzi în jurul orei 15,30, ca urmare a acestor activităţi, minora a fost găsită, din păcate decedată. La faţa locului se află un procuror criminalist care a preluat ancheta”, a fost anunțul făcut de reprezentanții de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Mama a semnalat dispariția fiicei, miercuri după-amiază. La mai puțin de 24 de ore, tânăra de 17 ani a fost găsită moartă la Ploiești

Mama fetei a semnalat dispariția, miercuri, în jurul orei 18.30. Polițiștii au început căutările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. Astăzi, trupul neînsuflețit al tinerei a fost descoperit în clădirea fostei băi publice din Ploieşti. Cazul a fost preluat de procurorii criminaliști.

Cine este principalul suspect în acest caz de crimă

Suspect în acest caz de crimă ar fi un bărbat în vârstă de 48 de ani, căsătorit, și care ar fi avut o relație extraconjugală cu tânăra, conform Antena 3. El este din localitatea Șirna și s-ar fi înfuriat pentru că a fost șantajat de fată. Ea ar fi amenințat că va face publică relația, dacă nu primește bani.

Singurul regret al criminalului care a omorât 964 de oameni și propriii prunci

Scene de groază în România! A fost omorâtă în bătaie și aruncată în prăpastie

Anchete, controale și dosar penal la spitalul Sibiu, după ce un asistent a declarat că ”a omorât” pacienți

Aly Sadoveanu, omorât în SUA, înmormântat în Chitila. Infracțiuni pe bandă rulantă comise de interlopi, ani de zile

Cei doi români care au omorât o tânără mamă, condamnați la închisoare pe viață