Numărul românilor care pleacă în străinătate a crescut. În ce țări aleg să trăiască
- Emma Cristescu
- 21 octombrie 2022, 21:17
Numărul românilor care pleacă în străinătate crește de la an la an. Oamenii din țara noastră aleg să meargă în alte state la muncă pentru un trai mai bun. Specialiștii au declarat că cifrele sunt mult mai mari decât cele raportate.
Diaspora românească este în creștere cu circa 100.000 de persoane în fiecare an. România se află pe primul loc la numărul cetățenilor care pleacă în străinătate. Datele Institutului European de Statistică, Eurostat, arată că în anul 2011, 1,67 de milioane de persoane au plecat din țară.
Un an mai târziu, în 2012, ajunsese la 1,73 de milioane de persoane, în anul 2013, la 1,87 de milioane de persoane, pentru ca, în 2015, să depășească 2 milioane. În anul 2019, 2,45 de milioane de cetățeni români locuiau în țări ale Uniunii, adică mai mult decât populația Bucureștiului.
Specialiștii au declarat că numărul femeilor care pleacă din România este mai mare decât cel al bărbaților. Pe al doilea loc la numărul cetățenilor care pleacă în străinătate este Polonia. Diaspora românească a crescut cu circa 800.000 de persoane în ultimii 8 ani, ceea ce echivalează cu plecarea în străinătate a unui întreg oraș de mărimea Pietrei Neamț. Cifra nu include persoanele sub 15 ani sau pe cele de peste 64 de ani și nici pe românii care s-au mutat în afara Uniunii Europene.
Numărul românilor care pleacă în străinătate
Sociologul Remus Anghel, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, SNSPA, a declarat că cifrele sunt mult mai mari decât cele menționate și că situația se agravează de la an la an. „Lucrurile trebuie puse puțin în perspectivă. Serviciul european de statistică este unul care triangulează date din România și din alte țări și se bazează pe datele oficiale. Și ar trebui văzut ce includ datele respective: se referă și la persoane care au rezidență permanentă, și la cele care au rezidență mai de scurtă durată, deci este o discuție mai largă aici”, punctează sociologul Remus Anghel, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, SNSPA.
El a mai precizat că România rămâne țara cu cei mai mulți cetățeni plecați în străinătate. „Pentru că sunt persoane care deja au cetățenia țărilor respective de mult timp. Deci migrația reală este mult mai mare în momentul de față. Estimez că în 2017 era undeva la 3,5 milioane de persoane sau chiar 4 milioane. Datele sunt greu de obținut pentru că de multe ori o persoană poate fi înregistrată în mai multe țări, gândiți-vă că noi nu avem date despre migrația internă, din România”, explică sociologul pentru stiridiaspora.