Număr imens de pensii speciale în România. Ce povară pe buget reprezintă
- Emma Cristescu
- 7 ianuarie 2025, 13:10
Câți români beneficiază de pensii speciale. Un număr total de 412.536 persoane au beneficiat în luna decembrie 2024 de pensii și indemnizații reglementate de legi speciale, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Comparativ cu luna noiembrie, numărul acestora a scăzut cu 1.216 persoane.
Câți români beneficiază de pensii speciale
Cea mai numeroasă categorie este reprezentată de persoanele care beneficiază de indemnizații conform Decretului-Lege nr. 118/1990, destinat persoanelor persecutate politic în perioada dictaturii comuniste sau deportate. Numărul acestora este de 191.037, iar indemnizația medie acordată se ridică la 1.529 lei.
Conform legislației pentru veteranii de război (Legea nr. 49/1991 și Legea nr. 44/1994), 14.242 de persoane au primit o indemnizație medie de 930 lei. În același timp, 64.062 de persoane au beneficiat de prevederile Legii nr. 189/2000, suma medie acordată fiind de 868 lei.
Pentru cei care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii între anii 1950-1961 (Legea nr. 309/2002), au fost acordate indemnizații unui număr de 42.225 persoane, media acestora fiind de 81 de lei.
Indemnizații pentru cei care au contribuit la victoria Revoluției
Cei care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989, reglementați de Legea nr. 341/2004, au beneficiat de o indemnizație medie de 2.170 lei, numărul total al acestora fiind de 12.625.Conform Legii 109/2005, care prevede beneficii pentru artiști, au fost înregistrați 550 de beneficiari, cu o indemnizație medie de 345 lei. Totodată, Legea 8/2006 privind uniunile de creație a inclus 13.926 persoane, suma medie acordată fiind de 1.917 lei.
Legea 578/2004, dedicată soților supraviețuitori, a adus beneficii pentru 73.869 de persoane, fiecare primind o indemnizație medie de 128 lei.
Pensiile au crescut considerabil
Pensiile au crescut considerabil în 2024, inclusiv cele speciale. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în cazul pensiilor foștilor magistrați, care au ajuns la 25.184 de lei în decembrie 2024, de la 22.502 lei în decembrie 2023, o creștere de 2.682 lei, doar această majorare fiind aproape egală cu pensia medie de rând.
În plus, conform Legii 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pe lângă pensia medie bazată pe contributivitate de 7.339 lei în decembrie 2024, statul le plătește din taxele și impozitele tuturor românilor încă aproape 22.000 lei. Pensia medie a magistraților a ajuns astfel, în luna decembrie 2024, la suma de 5.037 de euro, de aproape nouă ori mai mare decât pensia medie de rând din aceeași lună (cca 560 de euro).