Pâinea nu se va scumpi în perioada următoare, ne asigură Viorel Marin, preşedintele Asociaţiei Industriilor din Morărit. El a declarat astăzi că a primit asigurări în această privinţă de la producătorii din toată ţara.
Afirmaţia vine după ce Rompan a anunţat în urmă cu două zile că preţul pâinii va creşte până la Paşte.
"Este presiune, presiunile sunt mari, dar colegii mei din toată ţara nu au de gând să scumpească produsele de Paşti", a declarat Viorel Marin, preşedintele Asociaţiei Industriilor din Morărit.
De alfel, şi experţii din domeniu susţin că nu există motive pentru ca pâinea să se scumpească. "Faptul că există o criză a grâului în România este o chestiune artificială, o lipsă totală de analiză", consideră Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.
După anunţul Rompan privind creşterea preţului la pâine, premierul Tăriceanu a cerut Consiliului Concurenţei să facă verificări.
(17:40)