Nu ai asigurare de sănătate? Vezi unde poți să-ți faci controale gratuit
- Laura Negoi ţă
- 8 ianuarie 2015, 16:34
Peste 200.000 de persoane din Galați care nu au plătit asigurări de sănătate se pot programa la oricare medic de familie pentru un control medical preventiv, a anunțat șefa Casei Județene de Sănătate, Elena Vrabie.
Controalele preventive ale stării de sănătate se fac pe bază de programare la orice medic de familie începând cu 1 ianuarie 2015.
"Persoanele neasigurate se pot adresa oricărui medic de familie pentru a beneficia de acest drept. Acesta nu are dreptul să refuze persoana neasigurată. La nivelul judeţului Galaţi sunt circa 200.000 de persoane care nu sunt asigurate în sistemul de stat. Multe lucrează şi locuiesc în străinătate, iar altele pur şi simplu nu au venituri astfel încât să plătească asigurările de sănătate. De la vârsta de 18 la vârsta de 39 de ani, aceste controale preventive ale stării de sănătate se fac odată la trei ani, iar peste 39 de ani se efectuează odată pe an. Fondurile necesare susţinerii acestui program provin atât de la Ministerul Sănătăţii, cât şi de la fondul naţional de asigurări de sănătate', a declarat Vrabie, citată de Agerpres.