Novak Djokovic se căsătoreşte joi cu logodnica sa, Jelena Ristic. Cununia religioasă va avea loc sâmbătă
- Ioana Tomescu
- 9 iulie 2014, 20:41
Liderul clasamentului ATP şi câştigătorul din acest al turneului de la Wimbledon, Novak Djokovic, se căsătoreşte joi cu logodnica sa, Jelena Ristic, informează Agerpres.
Informaţia a fost dată publicităţii de apropiaţii familiei tenismenului, în condiţiile în care presa locală a anunţat iniţial că nunta va avea loc miercuri. Tot aceştia au spus că ceremonia religioasă va avea loc sâmbătă.
Djokovic şi Ristic se vor căsători civil pe plaja Ktaljicina, aproape de staţiunea unde cei doi şi invitaţii lor sunt cazaţi. Cununia religioasă va avea loc într-un cadru restrâns: familia şi câţiva apropiaţi.
Securitatea cu ocazia acestui eveniment va fi una foarte strictă. Astfel, pe insula Sveti Stefan, unde sunt cazaţi aceştia, este desfăşurat un important dispozitiv de securitate, pentru a împiedica eventualii intruşi să intre. De asemenea, angajaţii nu au voie să dezvăluie detalii legate de nuntă şi au fost interzise introducerea pe insulă a aparatelor de fotografiat.
Novak Djokovic şi Jelena Ristic sunt împreună din anul 2005 şi s-au logodit în septembrie 2013. În luna aprilie a acestui an, cei doi au anunţat că urmează să devină părinţi.