Delta Air Lines şi Northwest, două dintre cele mai mari companii aeriene americane, vor crea în perioada următoare cel mai mare operator din lume. Cei doi operatori au anunţat că vor fuziona în cadrul unei înţelegeri de peste 3 miliarde de euro, potrivit BBC. Delta Air Lines este a treia companie americană după numă rul de pasageri, iar Northwest se află pe locul cinci. Compania aeriană nou formată, ce va purta numele Delta, va fi condusă de şeful de până acum al Delta Air Lines, Richard Anderson.

„Operatorul-mamut“ va avea sediul central în Atlanta şi va opera zboruri către 390 de destinaţ ii din 67 de ţări. Analiştii din piaţă estimează că cifra de afaceri a companiei va fi de 35 de miliarde de dolari. Flota noii companii va fi formată din peste 800 de avioane pe care cele două companii americane, rivale până zilele trecute, le deţin în prezent. Numărul salariaţiilor noii companii va ajunge la peste 75.000 de persoane în toată lumea.

Oficialii Delta nu exclud posibilitatea reducerii numărului de angajaţi, mai ales că operatorul anunţa înainte de fuziunea cu Northwest că va restructura 2.000 de locuri de muncă. Fuziunea celor doi operatori vine în contextul în care companiile aeriene din întreaga lume se confruntă cu o uşoară scădere a numărului de pasageri transportaţi, lucru care le împiedică să crească preţul biletelor, pentru a acoperi pierderile aduse de majorarea tarifelor la combustibil.

„Fuziunea dintre Delta şi Northwest este cea mai eficientă metodă de a acoperi preţurile mari la combustibil, de a îmbunătăţi profitabilitatea curselor, de a creşte acoperirea internaţională şi de a găsi o soluţie de investiţie pe termen lung în această afacere“, a declarat şeful Delta, Richard Anderson. Chiar dacă o parte dintre angajaţi se opun fuziunii, înţelegerea celor două companii mai are doar un hop de trecut. Autoritatea de concurenţă trebuie să aprobe fuziunea, însă experţii din piaţă sus- ţin că sunt şanse mici pentru ca autorităţile să împiedice procedura.