Evenimentul Zilei > Social > E oficial. În ce condiții se întorc elevii la școală. Masca va fi obligatorie. Când se trece la învățământul online
E oficial. În ce condiții se întorc elevii la școală. Masca va fi obligatorie. Când se trece la învățământul online

E oficial. În ce condiții se întorc elevii la școală. Masca va fi obligatorie. Când se trece la învățământul online

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat miercuri că până la 6 la mie rată de infectare, toate creşele, gradiniţele şi şcolile funcţionează cu prezenţă fizică, iat după depăşirea acestui prag, rămân deschise doar creşele şi grădiniţele şi toţi elevii trec în online, cu excepţia învăţământului specia.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat că a fost elaborat ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii privind măsurile pentru începerea şcolii, dar va fi semnat după avizul CNSU.

Ce prevede Ordinul. Declarațiile ministrului Sorin Cîmpeanu

-Până la atingerea ratei de infectare de 6 la mia de locuitori în localitate, toate școlile, creșele și grădinițele rămân deschise în format fizic. După depășirea ratei de infectare de șase la mie rămân deschise creșele și grădinițele, toți elevii intră în online, cu o singură excepție: învățământul special.

-Măsurile de prevenție: distanțarea fizică, aerisirea cvasi-permanentă a spațiilor închise din școli, obligația măștii în interior

-Tipul de mască: am recomandat purtarea măștii de tip medical, dar am revenit cu câteva condiții pentru măștile de tip textil: să acopere corect nasul și bărbia

-Când apare un caz pozitiv în clasă: La preșcolar și clasele 0-6, elevii din clasa respectivă vor continua online timp de 14 zile. Se poate reveni începând cu ziua 8 după testarea antigen rapidă. Testarea se organizează în școli sau prin mobilizarea echipelor de la DSP

-Pentru părinții copiilor care refuză testarea în ziua 8 se prelungește învățământul online

-Pentru clasele 7-12, la apariția unui caz pozitiv: Pentru copiii vaccinați sau trecuți prin boală pot continua față în față. Pentru elevii nevaccinați sau netrecuți prin boală, se intră în scenariul online pentru 14 zile și testare după 8 zile

– Vor fi trei metode pentru vaccinarea în școli. Dacă școala are resurse pentru un cabinet de vaccinare, vaccinarea se face în școală. Dacă școala nu dispune de resurse, DSP face o echipă mobilă cu programare prealabilă pentur vaccinarea elevilor, părinților și profesorilor care doresc. Dacă școala are în apropiere un centru de vaccinare, vaccinările se fac la acel centru.

-Rata de 6 cazuri la mia de locuitori duce la intrarea în online a tuturor elevilor din localitatea respectivă, chiar dacă sunt vaccinați. Analizând riscurile și beneficiile, am decis ca după atingerea pragului de 6 la mie să se intre în învățământ online, nu în scenariul hibri.

-Dacă condițiile meteo nu permit orele de sport la exterior, orele vor putea fi înlocuite cu alte ore, precum educația pentru sănătate, nutriție – rămâne la latitudinea școlii

-Masca în curtea școlii nu este obligatorie, cu excepția festivităților de deschidere a școlii

-La apariția unor focare, DSP și Inspectoratul școlar vor decide dacă e necesară închiderea școlii

-În ziua de vineri, fiecare școală va ști cum funcționează săptămâna viitoare. Referința e rata de infectare afișată de DSP pentru fiecare localitate în fiecare zi de vineri.

-Mediul universitar: se lasă la latitudinea fiecărei universități, în funcție de condițiile de educație și de cazare.

-Dacă se va crea bază legală, am declarat disponibilitate din partea Ministerului Educației pentru testarea profesorilor nevaccinați

 

 

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: