Judecătoarea Camelia Bogdan află dacă va fi exclusă din magistratură. Abaterile sunt grave. Sentința se va da marți, 12 aprilie
- Mihai Soica
- 8 aprilie 2022, 15:57
Exclusă pentru a doua oară din magistratură, judecătoarea Camelia Bogdan va afla marțea viitoare dacă va mai fi judecător sau nu. Camelia Bogdan a ajuns celebră după ce l-a condamnat la zece ani de închisoare pe Dan Voiculescu. Patronul ICA a afirmat ulterior că a fost victima răzbunării sistemului și că sentința este un abuz grosolan.
Sentința în procesul prin care judecătoarea Camelia Bogdan a atacat decizia de excludere din magistratură, se va pronunța marți, 12 aprilie a.c.
Consiliul Superior al Magistraturii a decis să o excludă din magistratură pe judecătoarea Bogdan, pentru a doua oară, pentru comiterea unor abateri grave.
Cei de la Grupul pentru Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică, susțin că judecătoarea a solicitat reducerea sancțiunii pe motiv că excluderea din magistratură ar fi o sancțiune prea aspră.
„Numai că faptele săvârșite de Camelia Bogdan sunt extrem de grave, iar aceasta nu se află la prima abatere, ea beneficiind deja de o reducere a sancțiunii disciplinare după în prima decizie a CSM de a o exclude din magistratură”, susțin cei de la Grupul de Investigații Politice.
S-a răzbunat pe soțul unei alte judecătoare
În data de 2 aprilie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a luat cu unanimitate de voturi decizia de a o exclude din magistratură, pentru a doua oară, pe Camelia Bogdan.
CSM a decis atunci că judecătoarea Bogdan și-a depășit atribuțiile atunci când a pus sechestru pe averea unui notar doar ca să se răzbune pe soția victimei, aceasta fiind nimeni alta decât judecătoarea Laura Andrei, președinte de atunci a Curții de Apel București.
La vremea respectivă, notarul Jean Andrei a formulat o plângere la Inspecţia Judiciară împotriva judecătoarei Camelia Bogdan, după ce aceasta i-a pus abuziv sechestru pe conturi într-un dosar de spălare de bani, în care o serie de acte purtau parafa acestuia.
Notarul Jean Andrei a declarat la momentul respectiv că a primit o somaţie din partea judecătoarei Camelia Bogdan prin care i se solicita să predea actele de la biroul notarial în original, în condiţiile în care documentele se regăseau în copie la dosarul cauzei. După ce notarul – care nu avea nicio calitate în dosar, nici măcar de martor – nu a dat curs notificării, s-a trezit cu sechestru pe toate conturile în vederea confiscării extinse.
„Confiscarea nu a avut loc, însă un an am stat cu sechestru pe toate conturile”, a declarat Jean Andrei.
Exclusă și în 2017 din magistratură
Camelia Bogdan a mai fost exclusă din magistratură în 2017. Atunci CSM a dispus aplicarea celei mai grave sancțiuni pe care un magistrat o poate primi. Bogdan a fost acuzată că s-a aflat în conflict de interese, ea primind bani pentru susținerea unor cursuri de la o persoană juridică care s-a dovedit a avea legături cu Ministerul Agriculturii, care era parte civilă în dosarul penal în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare.
În cazul primei excluderi, Camelia Bogdan a beneficiat deja de clemența judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au decis anularea deciziei de excludere și în locuire a măsurii disciplinare cu o alta mai ușoară, mutarea disciplinară, pe o perioadă de 6 luni, la Curtea de Apel Târgu Mureș.