Niki Lauda a lăsat o amintire neprețuită cotidianului „Evenimentul zilei”. FOTO

Niki Lauda a lăsat o amintire neprețuită cotidianului „Evenimentul zilei”. FOTO

Lumea sportului este zguduită de vestea morții legendarului pilot austriac Nicholas Andreas Lauda. Fostul mare sportiv - triplu campion mondial de Formula 1 -, a decedat la 20 mai 2019, la vârsta de 70 ani.

„Cu profundă tristeţe, anunţăm că dragul nostru Niki s-a stins în pace, luni 20 mai 2019, înconjurat de familia sa", au indicat apropiaţii fostului pilot, într-un email transmis către mass-media. Niki Lauda a fost fost unul dintre cei mai mari piloți din Formula 1, o adevărată legendă a circuitelor în perioada 1970-1980.

În 2015, Niki Lauda a venit în România la aniversarea firmei Novomatic, ca ambasdor de brand, moment în care triplul campion mondial de Formula 1 (1975, 1977 și 1984) a acordat cotidianului nostru semnătura sa de aur, la inițiativa reportului EVZ Elena Oceanu. (Foto jos)

Atunci, Lauda a vorbit despre celebra peliculă intitulată „Rush”, care relatează lupta pentru titlul mondial, în 1976, dintre el și pilotul britanic James Hunt. Cei doi, rivali, totodată, și piloții echipelor McLaren, respectiv Ferrari, au dus bătălii crâncene pe circuit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pot spune că 85% din film prezintă fapte care s-au întâmplat cu adevărat și doar 15% e Hollywood. Am vorbit cu scenaristul Peter Morgan și l-am întrebat cum vede el acest film despre mine, iar el mi-a spus: ~Uite, asta este una dintre scene. Ești la Monaco, te urci în mașină, învârți cheia și pornești~. Și atunci l-am întrerupt și i-am spus: ~Băi, omule, ești nebun? Mașinile de Formula 1 n-au cheie~. Și atunci am insistat să mă lase să citesc scenariul de pe laptopul lui”, a precizat Lauda.