Nicușor Dan, primit de Klaus Iohannis la Cotroceni. Ce sfaturi i-a dat președintele. FOTO

Nicușor Dan, primit de Klaus Iohannis la Cotroceni. Ce sfaturi i-a dat președintele. FOTO

O întâlnire care ar putea să încline balanța alegerilor pentru Primăria Capitalei a avut loc în urmă cu puțin timp.

Fostul primar al Sibiului se simte în formă și îi dă sfaturi candidatului PNL și USR-PLUS la Primăria Generală a Municipiului Bucufrești.

Candidatul Nicușor Dan s-a întâlnit, de dimineață, la Palatul Victoria, cu premierul Ludovic Orban. După o scurtă convorbire, cei doi au mers împreună pentru a se întâlni cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei trei au vorbit despre campania electorală, iar Iohannis, fost primar de succes la Sibiu, i-a dat sfaturi candidatului PNL în legătura cu Primăria Generală.

„Administrația Prezidențială confirmă că Președintele României, preocupat fiind de problemele cu care se confruntă zilnic bucureștenii, s-a întâlnit astăzi cu Nicușor Dan.

În cadrul discuțiilor, la care a participat și premierul Ludovic Orban, au fost abordate soluțiile necesare remedierii urgente a acestor probleme, precum și proiectele de dezvoltare a orașului pe termen mediu și lung.

Președintele Klaus Iohannis a apreciat că soluțiile propuse de Nicușor Dan sunt fezabile și pot conduce la rezolvarea deficiențelor grave existente la nivelul Capitalei”, se arată într-un comunicat emis de Administrația Prezidențială.

Cu o zi în urmă, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre aceste alegeri locale desfășurate în plină pandemie. „Dacă vor fi respectate regulile de igienă, va fi redus la minimum riscul infectării cu noul coronavirus în secţiile de votare”, a spus șeful statului.

„Dacă toată lumea va respecta câteva reguli de bază, care, în esenţă, se rezumă la purtarea corectă a măştii de protecţie, păstrarea distanţei, evitarea aglomerărilor, igiena mâinilor şi dezinfectarea obiectelor folosite în comun, atunci riscul infectării în secţiile de votare este redus la minimum. Practic, din acest punct de vedere, exprimarea votului nu diferă semnificativ de alte activităţi pe care le facem în viaţa de zi cu zi, cum ar fi mersul la cumpărături”, a susţinut şeful statului, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni”, a adăugat Iohannis.

Miercuri, în România s-a înregistrat un nou record de persoane infectate cu COVID-19 în 24 de ore. Au fost 1.767 de cazuri și 47 de decese, dintre care două la persoane tinere, sub 30 de ani.