Nicolae Labiș, „poetul primelor iubiri” considerat „dușman al construcției socialiste”. Moartea sa a fost accident sau atentat?

Nicolae Labiș, „poetul primelor iubiri” considerat „dușman al construcției socialiste”. Moartea sa a fost accident sau atentat?

Nicolae Labiș s-a născut la Mălini, pe 2 decembrie 1935. A fost autorul unui celebru volum „Primele iubiri” în care geniul lui creator fusese deja comparat cu acela al unui alt moldovean, Mihai Eminescu.

Nicolae Labiș - geniul de care politrucii se temeau

Anul 1956 venise pentru România și Blocul de Est cu un respiro. În URSS, în februarie, Congresul XX al PCUS demascase parțial și înfierase parțial crimele stalinismului. Gheorghe Gheorghiu Dej în România, reușise să scape cumva de cei pe care-i considera inoportuni: Pătrășcanu fusese executat în 1954, iar grupul Pauker-Luka-Georgescu fusese marginalizat, Vasile Luka fiind închis, culmea, în închisoarea unde era dușmanul poporului Ion Mihalache, la Râmnicu Sărat, murind acolo.

Dar oare ce era cu Nicolae Labiș, bolnavul de romantism și de visare, autorul Morții Căprioarei, al poeziilor pentru copii cu șoricelul Chițibuș, cu fiii lui Păcală și Tândală, eroii folclorici ai copilăriei multora dintre noi?

Hrusciov destalinizase în URSS numai ce trebuise, ca să scape de echipa lui Stalin, dar în Ungaria, începeau să se arate zorii credulității, adică acolo comuniștii chiar crezuseră în reformă. Imre Nagy avea să fie cel ce avea să se sacrifice și să iasă în toamnă o revoluție înecată în sânge de sovietici.

Nicolae Labiș scria versuri despre pescăruși, morminte demne, dar satrapi ca Lev Oigenstein alias Leonte Răutu, tartorul culturii românești se temeau de romantism crezând că are chestiuni ascunse. Așa a început prelucrarea culturală a lui Labiș, căruia i se reproșa că publica, scrie politologul Vladimir Tismăneanu, versuri neconforme cu mobilizarea tineretului la Bicaz, cum cerea Scânteia Tineretului.

Nicolae Labiș în cercurile studențești a sprijinit în toamnă acțiunile din Ungaria, ceea ce partidul parțial destalinizat nu putea accepta. De aceea, poetul a fost pus în discuția forurilor literare și criticat ca neconform.

 Labiș și nenorocirea tramvaiului ucigaș

S-a scris enorm și se mai scrie încă despre cauzele decesului lui Nicolae Labiș pe 22 decembrie 1956. Cu câteva zile înainte, în seara momentului critic, Labiș, cam băut, mersese la Capșa unde discutase cu amicii lui, consumând țuică dintr-o sticlă pe care o avea cu el, fiindcă atunci, la Capșa, scriitorii puteau să bea ce aveau de acasă. Plecase spre tramvai fiindcă se cam certase cu iubita lui, o balerină rusoaică. S-a despărțit, a pornit spre tramvai, cu gândul să ajungă la ea acasă, dar încercând să urce în fugă, ar fi fost prins între vagonul locomotivă și cel remorcă.

În spital, paralizat cu cololana fracturată, Labiș scrie poemul Păsării cu clonț de rubin, imaginea Securității pe care a considerat-o responsabilă de situația lui.

A spus prietenilor că a văzut stele verzi când s-ar fi împiedicat și ar fi căzut cu capul în jos fiind târât între vagoane de tramvaiul plecat din stație. Unii au susținut că ar fi fost împins, dar ancheta a stabilit că ar fi fost un accident.

Așadar, Nicolae Labiș a murit suspect la 22 decembrie 1956, la 20 de zile după ce împlinise 21 de ani în contextul politic al toamnei-iernii 1956.