Conform sursei citate, America Latină înregistrează 1.136.034 de cazuri pozitive cu temutul COVID-19, iar Brazilia a atins recordul de morți în ultimele 24 de ore

Datele referitoare la cele 6,5 milioane cazuri au fost actualizate de Universitatea Johns Hopkins din SUA.

Informaţiile publicate până în prezent de universitate indică un bilanț de 6.511.696 de infecții confirmate, inclusiv 386.073 de decese. De remarcat este şi faptul că până în prezent, 2.807.420 de oameni s-au vindecat pe mapamond.

O statistică neagră a fost bifată totuşi în Brazilia, care a înregistrat un record de 1.349 de decese într-o singură din cauza coronavirusului chinezesc.

Guvernul de la Brasilia a raportat în total un număr de victime care se ridică la 32.548.

În ziua precedentă au fost 1.262 de morți, iar Brazilia este confirmată ca fiind a patra țară din lume cu cel mai mare număr de decese după SUA, Regatul Unit și Italia.

În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a manifestat îngrijorarea, mai ales că pandemia de coronavirus în America Latină este în continuă creștere. Numai în ultimele 24 de ore, infecțiile au ajuns la 1.136.034 (+46.555), iar decesele au fost de 56.426 (+2.195), conform unei statistici elaborate de Agenția ANSA pe baza datelor din 34 de țări și teritorii din America Latină.

„Brazilia se află în fruntea clasamentului, care a acumulat 584.016 de infectați (+46.555), adică jumătate din cei existenți în toată regiunea, și 32.548 de morți (+2.195).

Peru se situează pe locul al doilea, deși la distanță, cu 178.914 de infecții și 4.894 de decese, urmată de Chile cu 113.628 de infectați și 1.275 de morți.

Printre națiunile cu peste 5.000 de infecții se află Mexic (97.326 de infectați și 10.637 de morți), Ecuador (40.966 de infectați și 3.486 de morți), Columbia (33.354 de infectați și 1.045 de morți), Republica Dominicană (18.040 de infectați și 516 morți), Argentina (19.268 de infectați și 583 morți), Panama (14.095 de infectați și 352 de morți), Bolivia (10.991 de infectați și 376 de morți), Guatemala (5.586 de infectați și 123 de morți) și Honduras (5.527 de infectați și 225 de morți)”, arată sursa citată.

Altfel, Libia a înregistrat alte opt noi infecții cu coronavirus în ultimele 24 de ore, iar numărul total de cazuri confirmate în această țară a ajuns la 196.

Datele actualizate au fost centralizate de Centrul Național Libian pentru Controlul Bolilor, care a anunţat că sunt cinci decese, în timp ce 52 pacienţi s-au vindecat.

sursa: rainews.it

Transcript realizat de Rador