Narcisa Iorga: ”Șefa CNA socotește informarea de la Digi 24 propagandă și propaganda de la Antena 3 informare”
- Otilia Luca
- 26 octombrie 2014, 09:27
”Laura Georgescu, șefa CNA, nu face distincția între producții informative și producții de promovare și invită reprezentanții posturilor să ia legătura direct cu angajații CNA care realizează monitorizarea. Un fel de invitație la negociere între reprezentanții autorității puse să aplice legea și cei care au potențial pentru încălcarea legii”, scrie Narcisa Iorga într-o postare pe blogul personal.
”După prima săptămână (n.r. de campanie electorală), posturile au trecut ca gâsca prin apă, membrii CNA neînțelegându-se nici măcar asupra celei mai mici avertizări a posturilor care au încălcat legislația de campanie. Nici la ultima ședință, CNA nu a aplicat nicio decizie de sancționare a derapajelor din audiovizual. După cum relatează Mediafax, reprezentanții posturilor de televiziune au cerut aplicarea aceleiași reguli de monitorizare pentru toate posturile, iar Laura Georgescu i-a sfătuit să ia legătura direct cu angajații CNA care fac monitorizările, pentru că ”diferenţa este în funcţie de cine a monitorizat, unii sunt mai experimentaţi sau mai puţin experimentaţi”. Ca și cum șoferii ar negocia cu polițiștii cum să aplice Codul rutier, unii dintre polițiști fiind mai experimentați, alții mai puțin. Absurd. Cei mai mulți dintre monitorii CNA au vechime de cinci-șase ori mai mare decât are Laura Georgescu în CNA. Nu ei sunt vinovați de faptul că monitorizarea posturilor nu aplică o regulă unică, ci bulversarea instituției cu tot felul de reguli discreționare, în funcție de interesele Laurei Georgescu și reflectând incompetența ei în această funcție”, mai scrie Narisa Iorga.
”Spre exemplu, conform monitorizării CNA, doar la B1 declarațiile președintelui Băsescu sunt considerate de promovare a candidatului Elena Udrea, nu și la celelalte posturi de televiziune. La Digi 24, se difuzează, de patru ori pe zi, dosare ale tuturor celor 14 candidați, producții informative realizate de redactorii televiziunii, din documentare proprie. Sunt puține asemenea producții pe piața audiovizuală. Șefa CNA le consideră materiale de promovare electorală. Laura Georgescu, despre materialele Digi 24: “Este vorba despre o promovare a candidatului. Nu este ceva ce s-a întâmplat în ziua respectivă“. Această apreciere este relevantă pentru lipsa totală de pregătire în domeniul știrilor de televiziune: Laura Georgescu confundă promovarea electorală cu emisiunea informativă. Laura Georgescu, citește legea! Nu doare!”, notează Iorga.
”Șefa CNA confundă informarea publicului, realizată de posturi cu promovarea electorală, în care competitorii electorali au posibilitatea să se adreseze direct publicului, fără intervenția editorialului. Asta dovedește incompetență. Reaua-voință este dovedită prin argumentul că declarațiile și activitățile primului-ministru sunt socotite ca fiind activități în afara campaniei electorale, deși nu există nicio astfel de manifestare în care să nu se promoveze candidatul Victor Ponta. Așa se întâmplă în cazul Antena 3. Cu ajutorul CNA, jurnalismul se predă cu totul propagandei”
”Controversele dintre membrii CNA și reprezentanții posturilor pe interpretarea legislației au fost penibile pentru cei dintâi, aceia care ar trebui să aplice în mod imparțial legea. Cu condiția să cunoască legea și meseria de jurnalist de televiziune, dar să fie și oameni de bună credință. Doar faptul că aceste condiții nu sunt îndeplinite simultan, poate fi explicată concluzia la care s-a ajuns, anume ca marți, cu trei zile înainte de încheierea campaniei electorale, CNA să poarte o discuție cu reprezentanții posturilor de televiziune despre modul în care trebuie să se desfășoare campania electorală. Valentin Jucan a părăsit sala de ședință, amintind de raportul MCV viitor. Monica Gubernat a cerut monitorizarea emisiunilor cu ”acei candidaţi care aduc acuzaţii de natură morală şi penală, iar moderatorul nu intervine”. Înțeleg, din specificarea aceasta, că emisiunile în care moderatorii aduc acuzații de același gen nu prezintă interes pentru CNA. Decizia specială de campanie nu e înțeleasă, legea și codul audiovizualului sunt trecute sub tăcere. Cu această eficiență a CNA, a trecut și a treia săptămână de campanie electorală. CNA mai are doar două ședințe: una marți și celaltă joi. Imediat după primul tur al alegerilor, pe 3 noiembrie, CNA va fi blocat. Parlamentul este în pauză de campanie. Pe posturile de televiziune, jurnalismul este predat cu totul propagandei”, încheie Narcisa Iorga.