Moțiune simplă împotriva lui Rafila. Ministrul Sănătății invitat să demisioneze
- Ionel Sclavone
- 18 septembrie 2023, 09:10
Moțiune simplă împotriva lui Rafila. Parlamentarii vor dezbate luni, 18 septembrie, documentul, iar miercuri 20 septembrie vor vota. Moțiunea simplă împotriva lui Alexandru Rafila a fost inițiată de parlamentarii USR și ai Forței Dreptei. Aceștia vor să-l sancționeze pe ministrul Sănătății după ce a anunțat că România a pierdut fonduri nerambursabile, PNRR, pentru construcția unor spitale.
Moțiune simplă împotriva lui Rafila, la Camera Deputaților, după ce ministrul Sănătății a anunțat că s-a renunțat la construcția unor spitale din fonduri nerambursabile. Parlamentarii vor dezbate luni, 18 septembrie, documentul, iar miercuri, 20 septembrie vor da votul. Şedinţa din Camera Deputaților a fost programată să înceapăî de la ora 16.00.
Moţiunea simplă împotriva lui Rafila intitulată „Ministrul Rafila - turistul leneş şi cinic care lasă România fără spitale”. Documentul a fost semnat de 56 de deputaţi USR şi ai partidului Forţa Dreptei. Inițiatorii îi cer ministrului să demisioneze pentru ca „România să aibă şansa de a avea spitale noi, nu magherniţe insalubre”. Mai mult arată, aceștia, pacienţii, medicii şi asistentele trebuie să aibă şansa „la adevăr” în sistemul sanitar.
„Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu îşi poate justifica averea de peste 3 milioane de euro. Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru ca România să aibă şansa de a avea spitale noi, nu magherniţe insalubre. Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru ca pacienţii, medicii şi asistentele să aibă şansa la adevăr în sistemul sanitar. Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu îi pasă”, au arătat în moțiune, cei care au elaborat-o.
Această moțiune simplă împotriva lui Rafila arată că actualul ministru al Sănătății nu vrea, nu poate și, mai mult, este iritat că trebuie să muncească.
„Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu vrea, nu poate şi, la o adică, îl şi enervează faptul că trebuie să muncească. Alexandru Rafila trebuie să plece. Şi nu la New York, în Cuba sau la Geneva, în plimbări plătite de noi toţi. Alexandru Rafila trebuie să plece acasă!”, susţin semnatarii documentului.
Moțiune simplă împotriva lui Rafila
Potrivit iniţiatorilor, această moţiune simplă împotriva lui Rafila este „un strigăt de revoltă”. Niciodată în istoria sa recentă, sănătatea din România nu a mai avut parte de un ministru PSD „atât de slab şi de nepăsător faţă de nevoile pacienţilor şi ale sistemului sanitar”.
„Sigur, PSD a mai pus ministru la Sănătate şi un fost brancardier plagiator şi o fostă administratoare de spital prinsă în flagrant cu mită. Dar cine îşi închipuia că se poate mai rău, mai ales când vezi CV-ul lui Alexandru Rafila? Spre deosebire de alţi miniştri PSD, Alexandru Rafila a venit ca un comentator specialist în sănătate publică şi o să plece ca un gropar al sistemului sanitar românesc”, au arătat semnatarii documentului.
Ei arată că Alexandru Rafila este „omul sistemului” care a ocupat diverse funcții onorifice. El este specialist recunoscut pe hârtie, fără să-și fi demonstrat competena în practică. Este considerat un „impostor” și „un incompetent”, în moțiune.
„Fără îndoială omul sistemului, ministrul Rafila a ocupat de-a lungul timpului diverse funcţii, onorifice sau nu, în aparatul de stat. Nu se poate spune că îi lipseşte experienţa administrativă, fiind şi recunoscut în acest sens. Pe hârtie, avem un ministru al Sănătăţii decorat în două rânduri cu «Ordinul Sanitar» în grad de Cavaler şi ulterior în grad de Ofiţer, cităm, «în semn de apreciere pentru întreaga activitate, precum şi pentru rezultatele importante obţinute în perfecţionarea actului medical». În realitate, avem un politruc puturos la Sănătate. Un impostor. Un incompetent şi un turist de lux în ţări exotice”, se arată în textul moţiunii simple.
Ministrul acuzat de incompetență și reavoință
Semnatarii moţiunii mai spun că Rafila refuză să elaboreze normele de aplicare a mai multor legi importante. Este vorba despre actul normativ numit Legea Stop Nosocomiale, dar și Planul de Cancer. Moțiunea simplă împotriva lui Rafila arată că acesta nu are „niciun fel de empatie şi consideraţie pentru pacienţii oncologici”.
Ei susţin că Rafila „a tăiat complet” finanţarea din PNRR pentru proiectul unui centru de transplant la Cluj. Aceasta în condiţiile în care Institutul de Transplant din Cluj-Napoca funcţionează într-un pod neautorizat.
Aceştia afirmă că absolut toate serviciile judeţene de ambulanţă sunt conduse de manageri interimari, cu numiri din şase în şase luni, prin ordin al ministrului Rafila. Personalul este insuficient şi suprasolicitat. Ambulanţele vechi, „unele de 10-15 ani”, au peste un milion de kilometri parcurşi.
În document se mai susţine că niciunul dintre locurile din spitalele din România nu îndeplineşte criteriile pentru a trata mari arşi. Moțiunea simplă împotriva lui Rafila mai menționează că ministrul refuză să facă reforme.
„România pierde banii din PNRR pentru spitale şi dotări - 740 de milioane de euro”, se arată în document
Aceasta în vreme ce alte investiţii, în medicina prespitalicească sunt în întârziere, se arată în această moțiune simplă.