Sultan Qaboos, care a murit vineri, după ce a condus Omanul timp de aproape 50 de ani, și-a modernizat țara și și-a consolidat statutul de mediator regional, neutru și respectat în Golf și pe scena internațională.

Sultanul care, potrivit diplomaților, suferea de cancer de colon și necesita spitalizări frecvente în Europa, nu are moștenitor, iar vărul său Haitham bin Tarek, numit succesor, a depus sâmbătă jurământul în calitate de nou suveran, scrie AFP.

Situat între Iran și Arabia Saudită, sultanatul din Oman este una dintre puținele petromonarhii din Golf care menține relații bune cu Teheranul, ceea ce a determinat țările occidentale să solicite ajutorul regatului în probleme precum dosarul nuclear iranian sau eliberarea de ostatici, în special în Yemenul vecin.

Locotenent al Royal Military Academy of Sandhurst

Născut la 18 noiembrie 1940 la Salalah, în provincia Dhofar (sud), unde a făcut școala, Qaboos bin Saïd a intrat, la vârsta de 20 de ani, la Royal Military Academy of Sandhurst, în Marea Britanie, de unde a ieșit cu grad de locotenent, după doi ani de studiu. A petrecut apoi un an într-un batalion al armatei britanice, la o bază din Germania.

Întors în țară în 1964, a rezistat presiunilor tatălui său, foarte conservator, care se opunea oricărei modernizări a Omanului.

Dar, la 23 iulie 1970, Qaboos a preluat tronul, în urma unei lovituri de palat fără vărsare de sânge, având ca plan major modernizarea țării, care era la acea dată una din cele mai sărace din Peninsula Arabică, dar care a început să exporte petrol.

Devenit al 8-lea suveran al dinastiei Al Bou Said, aflată la putere din 1749, proclamă „sultanatul Omanului”, schimbând drapelul și moneda.
A colaborat cu rarii diplomați locali și le-a cerut omanezilor aflați în exil să revină în țară pentru a constitui un guvern și a începe dezvoltarea țării, care nu avea șosele, școli și spitale

Din sat în sat

„În primii ani, a mers din sat în sat și a vorbit în fiecare săptămână la radio, a fost singura modalitate la momentul acela de a ajunge la întreaga populație”, a declarat analistul Omani Ahmed al-Mukhaini.

Începutul domniei sale a fost marcat de rebeliunea mișcării marxiste de la Dhofar pe care a supus-o, în 1975, în special cu ajutorul șahului din Iran, Mohammed Reza Pahlavi, care a trimis aproximativ 3.000 de soldați în Oman.

Ulterior, sultanul va menține relații bune cu Republica Islamică Iran, care se află chiar în fața coastelor sale, de cealaltă parte a strâmtorii strategice din Hormuz. Spre deosebire de alți lideri arabi, el a adoptat o poziție de neutralitate în conflictul Iran-Irak (1980-1988).

Aceste relații cu Teheranul îi permit să ofere mediere, precum cea care a constat în găzduirea de contacte secrete între Iran și Statele Unite, ceea ce a dus la acordul internațional din 2015 privind energia nucleară iraniană.

În 1994, prim-ministrul israelian Yitzhak Rabin a mers în capitala Omanului, Muscat, la invitația sultanului. Această inițiativă a fost urmată în 1996 de schimbul cu Israel de birouri comerciale în Muscat și Tel Aviv. Cu toate acestea, ele vor fi închise în 2000 la începutul celei de-a doua Intifadă palestiniană.

Sultanul l-a primit la Muscat, în octombrie 2018, și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, fără ca această vizită să se soldeze cu redeschiderea birourilor comerciale.

Primăvara arabă

Sultanul, cu eleganță naturală și tenul arămiu, a fost un mare iubitor de muzică. Așa se face că a comandat construirea unei somptuoase opere în Muscat.

În ciuda prosperității sale relative, grație resurselor sale petroliere, Oman nu a fost scutit de contestații apărute în siajul Primăverii arabe.

Sultanul Qaboos a reacționat în 2012, procedând la o importantă remaniere ministerială, îndepărtându-i în special pe miniștrii acuzați de corupție.
Cumulând toată puterea, sultanul era șef al statului și sef al guvernului, ministru de Externe, al Apărării și al Finanțelor. Numea pe ceilalți membri ai guvernului.

Pentru prima dată, în 2003, un „Majlis al-Shura” (Consiliul consultativ) a fost ales prin vot universal direct.

Sultanul Qaboos nu avea copii, punându-se problema succesiunii. Potrivit Constituției adoptată în 1996, familia domnitoare trebuie să se reunească în caz de loc vacant al tronului pentru a alege un succesor în termen de trei zile.

În caz de dezacord, Consiliul Omanului, format din Majlis al-Shura și din Consiliul de Stat, confirmă persoana pe care sultanul a propus-o în testamentul său.

Te-ar putea interesa și: