Moldovenii ar putea plăti mai puțin pentru energie electrică. Energocom solicită ajustarea tarifelor la gaze naturale

Moldovenii ar putea plăti mai puțin pentru energie electrică. Energocom solicită ajustarea tarifelor la gaze naturaleGaze. Sursă foto: Freepik

Republica Moldova. Moldovenii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale în perioada următoare, după ce Energocom va expedia Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), până la finele săptămânii curente, o cerere privind ajustarea tarifelor. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, după ședința Guvernului din 28 ianuarie, iar decizia ar putea influența semnificativ costurile suportate de consumatorii casnici și de companii.

Ministrul Junghietu a precizat că este prematur să se avanseze o cifră exactă privind reducerea tarifelor. „Urmează ANRE să se expună în timpul pe care îl are conform legislației. Estimăm că acest răspuns va fi corect. E greu acum să spunem cu cât  un leu sau doi. Vedem după ce ANRE va verifica cifrele prezentate de Energocom”, a declarat ministrul Energiei.

Decizia Energocom vine după ce, în 27 ianuarie, ANRE a redus costurile de bază prezentate de companie pentru anul 2026, valori care stau la baza stabilirii tarifelor finale pentru consumatori.

Sursa foto: Ministerul Energiei

ANRE reduce costurile de bază cu peste 40 de milioane de lei

Agenția a acceptat costuri de bază de 73,3 milioane de lei, cu aproximativ 41 de milioane mai puțin decât suma inițial solicitată de Energocom, care se ridica la circa 114 milioane de lei. Potrivit ANRE, reducerea rezultă din analiza detaliată a calculelor și documentelor justificative prezentate de companie și aplicarea strictă a metodologiei tarifare în vigoare.

Această diminuare a costurilor de bază va influența direct tarifele finale, deși valoarea exactă a reducerii va fi clarificată după examinarea cererii Energocom de către ANRE.

Aragaz

Aragaz. Sursa foto Pixabay

Evoluția tarifelor și perspectivele pentru 2026

La sfârșitul anului trecut, Alexandru Slusari, membru al Consiliului de Administrație al Energocom, anunța că tarifele la gazele naturale ar putea fi micșorate cu peste 10%. Estimarea sa se baza inclusiv pe prețul mediu ponderat de achiziție pentru sezonul rece, însă autoritățile nu au avansat o cifră concretă privind reducerea tarifelor.

Energocom a devenit furnizor național de gaze naturale în septembrie 2025, după ce Moldovagaz și-a pierdut licența pentru că nu a respectat cerințele privind separarea activităților. În prezent, consumatorii plătesc 16 lei 74 de bani per metru cub, cu TVA inclus. Ultima modificare a tarifelor a avut loc în decembrie 2024, când ANRE a aprobat o majorare de 3 lei și 16 bani pentru un metru cub, ceea ce a reprezentat o creștere de peste 27%.