Moartea tragică a Mihaelei Runceanu și teoriile conspirației care o înconjoară. Video

Moartea tragică a Mihaelei Runceanu și teoriile conspirației care o înconjoară. VideoSursa foto: Facebook

Mihaela Runceanu a fost una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică ușoară de la noi, dinainte de 1989. S-a stins din viață, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluția anticomunistă din decembrie, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1989. A fost ucisă, oficial, de Daniel Cosmin Ștefănescu. neoficial, însă, multe lucruri nu se potrivesc, moartea ei a alimentat tot felul de scenarii conspiraționiste.

Mihaela Runceanu s-a născut la Buzău, în data de 4 mai 1955, iar după ce a terminat liceul local de muzică a urmat Conservatorul, la București. După absolvire, pe lângă cariera de solistă de muzică ușoară, a predat vioara la Brăila, apoi la Buzău, pentru ca în cele din urmă să preia o catedră la Școala Populară de Artă, din București.

Aici i-au fost elevi Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Gianina Olaru, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Paula Mitrache, Marinela Chelaru de la grupul „Vouă” ș.a.

A cunoscut succesul cu mai multe melodii și a fost premiată la o serie de festivaluri și concursuri. A reușit să imprime trei discuri, ultimul, „Pentru voi, muguri noi”, apărând pe piață cu o zi înainte de moartea sa.

Pe 1 noiembrie, în jurul orei 1:00 a.m., Mihaela Runceanu a fost asasinată în garsoniera sa din București, situată pe Șoseaua Mihai Bravu. Iar pe data de 2 noiembrie, la doar 36 de ore de la comiterea crimei, a fost prins și arestat, făptuitorul Daniel Cosmin Ștefănescu. Autoritățile au stabilit că mobilul crimei a fost jaful. Potrivit rechizitoriului, individul a sugrumat-o cu un cablu de telefon, apoi a dat foc locuinței.

Pe 4 noiembrie 1989 Mihaela Runceanu a fost înmormântată la cimitirul „Dumbrava” din Buzău.

Procesul a durat trei luni, iar bărbatul a fost condamnat pentru omor la 25 de ani, din care a ispășit 17 ani. A fost grațiat în anul 2006, printr-un decret semnat de Ion Iliescu. Avea 21 de ani când a intrat în celulă. Mihaela Runceanu avea 34 de ani.

Conspirațiile din jurul morții Mihaelei Runceanu

Însă povestea nu s-a terminat aici. Moartea artistei, oarecum învăluită în mister, stârnește încă interesul oamenilor. De-a lungul vremii au apărut tot felul de scenarii conspiraționiste, în legătură cu împrejurările în care a murit Mihaela Runceanu și cu cei din spatele acestei crime. Sunt mulți cei convinși că Daniel Cosmin Ștefănescu, care între timp a ieșit din închisoare și a părăsit România, pentru Marea Britanie, nu este adevăratul criminal.

Oficial, Daniel Cosmin Ștefănescu este numele celui care i-a curmat viața în dimineața zilei de 1 noiembrie 1989. pentru această crimă, iar acum, după eliberare, își continua viața în Marea Britanie.

„Mi-e bine. Am plecat în Anglia. Lucrez la un depozit, în apropiere de Londra. Nu vreau să mai ştiu nimic despre România. Orice este posibil dacă vrei cu adevărat. Motivaţia o găsim în noi dacă o căutăm adânc”, spunea Ștefănescu pentru Click, în 2017.

El a ispășit 17 ani de închisoare pentru această crimă, însă, la fel ca și în cazul sinuciderii Mădălinei Manole, eleva Mihaelei Runceanu, sunt destui cei care se îndoiesc de varianta oficială.

Sursa foto: Facebook

Scrisoarea mamei Mihaelei pentru procurori

Iar printre cei care au făcut-o, care au crezut că în cazul morții Mihaelei Runceanu nu s-a făcut dreptate pe deplin a fost chiar mama artistei, Lenuța.

„Domnule procuror, eu, ca mamă cu sufletul greu de durere, simt că fetiţa mea nu a fost ucisă pentru jaf (aşa cum încearcă să se susţină), ci din dorinţa de a-i curma cariera artistică, carieră care, probabil, ameninţa poziţiile altor vedete de muzică uşoară (…) Jaful şi tot ce s-a făcut n-au fost decât un pretext. Deci, în spatele criminalului se află autorii morali ai crimei. Cât a fost el constrâns (criminalul) să spună adevărul? Dacă am admite că jaful a fost mobilul crimei, el putea să înfăptuiască acest lucru fără să o ucidă, pentru că a avut «n» ocazii să o facă. După cum se știe, Mihaela pleca în turneu 2-4 zile în mod frecvent… Domnule procuror, am convingerea că asasinul Mihaelei a fost plătit ca să facă această crimă (…). Eu cred că el nu a acţionat singur.

Nu se poate, nu mă pot împăca cu gândul că pentru soluţionarea acestui caz sunt suficiente numai declaraţiile criminalului. Ar fi prea simplu, deoarece nu pentru jaf a fost ucisă Mihaela. Vă doresc reuşită şi vă mulţumesc din suflet pentru ceea ce veţi face pentru Mihaela”, scria femeia într-o scrisoare adresată procurorului de caz.

Varianta oficială a procurorilor

În 2009, Daniel Cosmin Ștefănescu a povestit cu amănunt tot ce s-a întâmplat în noaptea crimei, în emisiunea „Happy Hour”, în fața unor apropiați de-ai cântăreței, dar și a unuia dintre cei care au anchetat cazul.

„Am ajuns la Mihaela in jur de ora 22.00. Imi aduc aminte ca a fost o intamplare ca am ajuns la ea. Eu nu mai trebuia sa ajung in seara aceea acolo, pentru ca vorbisem la telefon. Totusi am ajuns si ea a adormit”, a spus ucigașul.

Cei doi conveniseră să urmărească un film video, după care, la final, bărbatul urma să plece acasă.

„Înainte să ne vedem vorbeam la telefon, nu eram de-al casei ca să merg să bat la uşă fără să anunţ. În seara în care a murit am fost la ea în jurul orei 22. Era frumos afară şi îmi aduc aminte că înainte să ne vedem a fost o întâmplare ca şi cum nu ar fi trebuit să ajung la ea. Mi-a spus să ne vedem altă dată, însă când am vorbit ultima dată la telefon, m-a întrebat dacă pot să ajung la ea în jurul orei 22 ca să apucăm să vedem filmul până la 12 noaptea”, a mai povestit acesta

În timp ce el se uita la film, Mihaela Runceanu a făcut o baie, apoi s-a întors în cameră și s-a așezat în pat. Tânărul a rămas pe un fotoliu, primind permisiunea să rămână peste noapte.

„(…) A tăiat o bucată din cablul de la telefon și în câteva secunde a încercat s-o stranguleze. Mihaela s-a trezit din somn și s-a apărat cât a putut, însă în cele din urmă nenorocirea s-a consumat. După ce și-a definitivat oribila crimă, a luat tot ce era mai de preț din casă și a mers în balcon, acolo unde cântăreața avea depozitate mai multe canistre pline cu benzină. A turnat peste cadavru și apoi i-a dat foc. A părăsit locuința și a mers la iubita lui din acel moment”, au stabilit anchetatorii, ulterior.

Sursa foto. Captura video

Intervin conspiraționiștii

Asasinarea Mihaelei Runceanu, conform teoriei conspiraţiei, rămâne un mister, dat fiind că multe lucruri nu se potrivesc. Susținătorii teoriei conspiraționiste spun că artista ar fi fost omorâtă de Securitate, căreia nu-i pica bine succesul pe care îl avea.

Alte scenarii spun că responsabili pentru moartea Mihaelei Runceanu ar fi fost fanii Angelei Similea care ar fi amenințat-o în mai multe rânduri. Conspiraționiștii vorbesc despre faptul că Angela Similea ar fi fost susținută de Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului, iar Mihaela ar fi avut în spate un general de armată.

Unii spun că ar fi fost implicată într-o conspirație împotriva regimului comunist, iar alții vorbesc despre un conflict cu lumea interlopă căreia nu i-ar fi achitat taxe de protecție.

Cazul ar fi fost mușamalizat de miliție

În mod convenabil, susțin ei, militia a închis cazul după ce l-au arestat pe Daniel Cosmin Ștefănescu, un furnizor de casete VHS cu filme. Citând așa ziși specialiști în criminalistică din SUA, aceștia susțin că Ștefănescu, nu corespunde profilului de ucigaș care să sugrume o femeie.

Mai mult, spun ei, tânărul provenea dintr-o familie înstărită, având un tată director în Ministerul Petrolului, iar mama profesoară la Petrol şi Gaze şi avea tot ce îi trebuie. Daniel Cosmin Ștefănescu era un caracter slab, cu un comportament eratic, profund labil, care mai și bea. Însă, susțin conspiraționiștii, tocmai acest lucru îl făcea potrivit pentru a fi „țapul ispășitor”. Nu contează, pentru ei că acesta și-a asumat crima chiar și după ce a ieșit din pușcărie. Astfel de persoane labile, susțin conspiraționiștii, dezvoltă un complex de vinovăţie şi își asumă orori pe care nu le-au comis.

Astfel, fiind mai mereu beat și având o foarte proastă părere despre el însuși, a acceptat ceea ce i s-a sugerat, că, la beție, a ucis-o pe Mihaela Runceanu. Conspiraționiștii spun că totul a fost o înscenare a miliției și a Securității care l-ar fi spălat pe creier pe tânăr și vorbesc despre asasini plătiți.

Ne puteți urmări și pe Google News