Moartea lui bin Laden, o victorie de etapă

Moartea lui bin Laden, o victorie de etapă

În septembrie 2001, Osama bin Laden își câștiga notorietatea mondială ca artizan al celui mai zguduitor și mai sângeros atentat împotriva Statelor Unite. Liderul al-Qaida căpătase imaginea unui personaj puternic și foarte periculos, pe care oficialitățile americane nu ezitau să-l descrie ca educat, extrem de inteligent și imprevizibil.

Războiul terorist declanşat de al-Qaida a schimbat pentru totdeauna viaţa în "lumea civilizată". Ofensiva împotriva terorismului s-a tradus prin îngrădirea unor libertăţi, a autorizat interceptări şi urmăriri, reţineri şi anchetări cel puţin discutabile, restricţii în circulaţia persoanelor, controale aeroportuare şi măsuri de securitate tot mai drastice. Vestul şi-a pierdut siguranţa şi nonşalanţa.

Imaginea eluzivului bin Laden a devenit sinonimă cu fundamentalismul islamic, cu atentatele sângeroase din ţările Europei sau din islamice – din Afganistan până pe coasta de nord a Africii -, cu războiul asimetric purtat din umbră şi fără scrupule.

Americanii l-au căutat vreme de zece ani, au oferit zeci de milioane de dolari recompensă pentru capul său şi au desfăşurat campanii militare şi eforturi uriaşe în domeniul informaţiilor pentru a curma o ameninţare care ţinea în şah întregul Occident.

Ne puteți urmări și pe Google News

Uciderea lui Osama bin Laden a fost salutată ca un progres crucial în războiul împotriva terorismului. Mii de americani au ieşi pe stăzi, sărbătorind o victorie cu parfum de revanşă.

Victoria asupra lui bin Laden reface în parte imaginea de invincibilitate a Statelor Unite, însă este însă departe de a readuce siguranţa în ţările occidentale. Eliminarea inamicului nr 1 al lumii civilizate a adus ridicări ale nivelului de alertă şi promisiuni de răzbunare ale organizaţiilor radicale islamice.

Suprimarea fizică a lui bin Laden nu va avea nici pe departe un efect egal şi de sens opus atentatelor organizate de acesta şi de colaboratorii săi în ultimii 15 ani. Al-Qaida şi alte organizaţii teroriste rămân o ameninţare serioasă, iar "ciocnirea civilizaţiilor" va continua să facă victime şi să afecteze libertăţile şi securitatea lumii şi după dispariţia celui mai temut terorist.