Mitinguri de susţinere pentru premierul Victor Ponta în Galaţi şi Baia Mare
- Ioana Tomescu
- 14 noiembrie 2014, 21:13
În aceeaşi seară în care au loc mitinguri de solidaritate cu românii din Diaspora, în Galaţi şi Baia Mare au fost organizate mitinguri pentru susţinerea premierului Victor Ponta, înaintea alegerilor prezidenţiale de duminică.
În Galaţi, peste 3.000 de membri ai PSD, UNPR şi PC au participat la un marş electoral de susţinere a candidatului alianţei la funcţia supremă în stat. Susţinătorii s-au adunat vineri seară în faţa Casei de Cultură din Galaţi şi au plecat în marş pe prima bandă de circulaţie a celei mai importante artere din municipiu însoţiţi de jandarmi şi de maşini de Poliţie, scrie Mediafax.
Ei flutură steaguri cu însemnele celor trei partide, dar şi ale Uniunii Europene şi României şi scandează: "Ponta preşedinte", îndemnând trecătorii să voteze cu candidatul PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale de duminică. Printre susţinători se numără lideri locali ai acestor partide, precum preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, şi vicepreşedintele PSD Galaţi, deputatul Florin Pâslaru.
De asemenea, în Baia Mare, proape 400 de persoane reprezentând simpatizanţi ai Alianţei PSD-UNPR-PC au participat la un marş pentru susţinerea premierului Victor Ponta.
Am făcut un miting în primul rând pentru unitatea României(...), facem o acţiune prin care să susţinem preşedintele care uneşte. Îl susţinem pe Victor Ponta fără a huidui pe alţii, fără a vorbi despre defectele altora şi, în primul rând, să vorbim despre Victor Ponta, să vorbim despre preşedintele nostru, să vorbim despre omul care merită să fie preşedintele României. Sunt oameni care au venit, astăzi, aici, chiar dacă unii au venit înainte aici şi au huiduit şi înjurat şi au făcut lucruri pe care maramureşenilor nu le fac cinste. Noi le vorbim maramureşenilor despre proiectele comunităţilor noastre (...), oamenii de aici se bucură şi suntem cu toţii împreună pentru a-l susţine pe Victor Ponta, pentru că duminică maramureşenii trebuie să vină la vot şi să voteze româneşte", a spus Gabriel Zetea, preşedintele PSD Maramureş, potrivit Agerpres.