Miting de protest la Ministerul Muncii. Sindicaliștii sunt nemulțumiți și ies în stradă în mai multe orașe
- Nicolae Comănescu
- 13 ianuarie 2021, 08:45
Un miting de protest se va desfășura, astăzi, în fața Ministerului Muncii. Marea nemulțumire este legată de înghețarea salariillor.
Un miting de protest are loc, astăzi, în fața Ministerului Muncii. Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei PUBLISIND organizează, proteste şi alte acţiuni similare în faţa prefecturilor din Bacău, Timiş şi Cluj.
Federaţia PUBLISIND include 35.000 de membri de sindicat din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu şi RA-APPS, conform Agerpres.
Miting de protest din cauza înghețării salariale
Organizaţia sindicală a demarat proteste începând cu data de 31 decembrie 2020. Și asta ca reacţie faţă de adoptarea de Guvern a OUG nr. 226/2020, prin care salariile angajaţilor din sistemul public sunt plafonate la nivelul lunii decembrie 2020. Revendicările sindicaliştilor sunt eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea Legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi corelarea creşterii salariului minim cu majorarea preţurilor de consum.
Sindicaliştii Federaţiei PUBLISIND îi solicită prim-ministrului Florin Cîţu o întrevedere în vederea soluţionării revendicărilor, se menţionează în comunicat.
Federaţia PUBLISIND avertizează că, în cazul nerezolvării solicitărilor, acţiunile de stradă vor continua pe termen nedeterminat
„Protestele vor continua pe termen nedeterminat. Nu cerem majorări salariale! Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de Executiv şi aprobate în Parlamentul României. (...) Pentru o salarizare decentă şi echitabilă aşteptăm cuminţi la rând încă din anul 2010, an în care mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o nouă Lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaţionale. (...)
Sporurile sunt îngheţate din anul 2010. Din anul 2021 îngheaţă din nou şi salariile, după doar doi ani de aplicare a Legii-cadru, însă îngheaţă exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege şi care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în anul 2022”, se precizează în comunicatul Federaţiei PUBLISIND.