Mircea Dinescu a împlinit 73 de ani. Criticul literar Alex Ștefănescu, amintiri cu marele poet

Mircea Dinescu a împlinit 73 de ani. Criticul literar Alex Ștefănescu, amintiri cu marele poet Mircea Dinescu crede că românii l-ar fi votat în proporție de 90% pe Nicolae Ceaușescu la viitoarele alegeri. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Sâmbătă, 11 noiembrie, Mircea Dinescu a sărbătorit împlinirea vârstei de 73 de ani. Cu acest prilej, criticul literar Alex Ștefănescu a adus în prim-plan mai multe amintiri din tinerețile lor comune, oferind o perspectivă asupra caracterului marcant al celebrului poet român.

Alex Ștefănescu a debutat cu un mesaj găsit pe una dintre cărțile lui Mircea Dinescu, remarcând o dedicație elogioasă din partea poetului consacrat. Textul suna astfel: „Lui Alex. Ştefănescu, care a supt la aceeaşi ţâţă a talentului ca mine”. Curios, l-a contactat telefonic pe Dinescu și i-a spus:

– Este adevărat, am supt la aceeași țâță, dar tu ai fost primul și mi-ai lăsat foarte puțin talent.

– Da, mi-a răspuns Mircea, dar ți-am lăsat țâța”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alex Ștefănescu, amintiri cu ocazia zilei de naștere a lui Mircea Dinescu

Criticul literar a relatat ulterior o întâmplare petrecută în Mangalia, în cadrul unei întâlniri cu publicul în aer liber.

La microfon, el l-a ironizat pe Mircea Dinescu, ceea ce a stârnit amuzamentul celor prezenți. Ca replică, poetul a improvizat o epigramă la adresa lui Ștefănescu, pornind de la expresia americană „sex-appeal”.

„Alex, când era copil,/ Avea sex, n-avea appeal./ De când e matur Alex/ Are-appeal, dar n-are sex”.

Ce să fi făcut, am râs! În fond. puteam să fiu mândru: fusesem pentru câteva minute muza unui poet faimos”.

Alex Ștefănescu a povestit o altă întâmplare despre Mircea Dinescu. La Casa Scriitorilor de la Neptun, într-o dimineaţă, Dinescu a adus pe terasă o pisică de mare, o creatură hidoasă ce părea proiectată parcă de diavol. El o prinsese întâmplător cu undița în timp ce pescuia guvizi.

A doua zi, criticul literar l-a însoțit la pescuit pe marele scriitor, cu speranța de a vedea ce monștri mai scoate din mare.

Cu toate acestea, spune Ștefănescu, părea că și-a pierdut harul, reușind să prindă doar guvizi banali.

Alex Ștefănescu

Criticul literar Alex Ștefănescu, mesaj pentru Mircea Dinescu. Sursa foto: Facebook

Pasiunea pentru femei și mâncare

„Tot la Neptun, stăteam într-o zi liniştit la masa mea de pe terasă şi mânca o musaca. Mircea Dinescu a apărut pe neaşteptate, m-a bătut cu mâna pe umăr şi m-a dojenit:

– Alex, Alex! De când te ştiu, tot cu mâncatul. Mai sunt şi alte plăceri pe lume...

Mi-am dat seama la ce plăceri se referă şi i-am răspuns:

– Ştiu că există şi alte plăceri. dar eu o prefer pe asta.

– De ce?!

– În primul rând pentru că pe musaca nu trebuie să o... conving. Mi-o aduce chelnerul şi eu mă delectez pe loc cu ea. Apoi... Cu musacaua nu trebuie să mă ascund prin unghere întunecoase. O mănânc, după cum vezi, la lumina zilei. Şi mai sunt şi alte motive: musacaua nu rămâne gravidă, nu are SIDA, nu pretinde să o cer de nevastă...

După o clipă de gândire, Mircea Dinescu s-a trântit învins pe un scaun:

– Ai dreptate, bătrâne. Chelner, adu-mi şi mie o musaca!”.

Mircea Dinescu s-a bătut cu un alt scriitor pentru Alex Ștefănescu

Potrivit lui Ștefănescu, înainte de 1989, poetul Cezar Ivănescu, a dorit să-l înfrunte, fiindcă nu fusese suficient de entuziast când a comentat o carte a sa.

Aflat prin preajmă, Mircea Dinescu s-a implicat în bătaie în locul lui. La final, când ambii erau roșii la față și hainele le erau rupte, Ștefănescu a plecat cu Mircea Dinescu și l-a întrebat de ce a intervenit. Dinescu i-a explicat:

– Unui critic nu-i stă bine să se bată, îşi pierde prestigiul. Dar dacă mă bat eu, lumea spune: ce să faci, aşa sunt poeţii, cam nebuni!