Ministrul ucrainean de Externe în vizită în România. Principalul subiect de discuție în cadrul întâlnirii cu Vasile Dîncu, securitatea

Ministrul ucrainean de Externe în vizită în România. Principalul subiect de discuție în cadrul întâlnirii cu Vasile Dîncu, securitateaSursa foto: MApN

În Vinerea Mare, Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a făcut o vizită oficială în România. Aceasta este un răspuns la invitația lansată de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu. Oficialul ucrainean a avut o întâlnire și cu Vasile Dîncu, pentru a discuta despre situația de securitate în contextul războiului ordonat de Vladimir Putin.

Ucraina luptă cu forțele ruse de aproximativ două luni, însă războiul pare departe de a se fi încheiat. NATO și aliații săi fac tot posibilul să ajute cu arme și finanțe țara intens bombardată, iar acest lucru a făcut diferența pe front. Din fericire, Rusia nu a reușit să înregistreze victorii însemnate, însă mai multe orașe ucrainene au fost distruse aproape în totalitate.

România s-a implicat extrem de mult în acest conflict, iar pe lângă sprijinul umanitar oferit refugiaților, a fost alături de Europa și a impus sancțiuni dure împotriva Rusiei. Având în vedere această implicare, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, l-a invitat pe omologul său din Ucraina la București, pentru a putea discuta despre situația prin care trec. Dmytro Kuleba a acceptat invitația, așa că a sosit în România chiar în Vinerea Mare.

Una dintre întâlnirile pe care le-a avut oficialul ucrainean a fost cea cu Vasile Dîncu, ministrul Apărării. Cei doi s-au întâlnit la sediul Ministerului Apărării Naționale, unde au discutat despre situația de securitate în contextul războiului.

"Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a avut vineri, 22 aprilie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, o întâlnire oficială cu ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, aflat în vizită oficială în România. Discuţiile au vizat situaţia de securitate determinată de războiul declanşat de Federaţia Rusă asupra Ucrainei în data de 24 februarie", a anunţat MApN.

Vasile Dîncu, laudă determinarea militarilor ucraineni

Cei doi oficiali au vorbit despre modul în care evoluează războiul din Ucraina, iar ministrul român a ținut să laude curajul și determinarea de care au dat dovadă militarii ucraineni în lupta contra rușilor. De asemenea, Vasile Dîncu a vorbit și despre sprijinul pe care poporul român este dispus să îl acorde.

Ministrul Apărării a condamnat crimele comise de forțele ruse și a cerut instanțelor competente să îi tragă la răspundere pe cei vinovați.

"Vasile Dîncu a reiterat solidaritatea românilor cu poporul ucrainean şi susţinerea totală şi necondiţionată a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, în graniţele recunoscute la nivel internaţional. Ministrul român a condamnat în termeni duri atrocităţile comise de armata rusă în Bucha şi în alte oraşe ucrainene, subliniind importanţa ca responsabilii pentru aceste crime de război să fie traşi la răspundere în conformitate cu dreptul internaţional umanitar", a transmis sursa citată.

Ministrului ucrainean de externe i s-a prezentat eforturile autorităților române de a gestiona fluxul mare de refugiați sosiți pe teritoriul țării noastre. Oficialului i s-a adus la cunoștință despre hub-ul umanitar de la Suceava, care funcționează ca un centru logistic de stocare și distribuire a ajutoarelor pentru acordarea asistenței umanitare către Ucraina.