Oficial ucrainean de rang înalt, vizită la București! Inițiativa îi aparține ministrului Bogdan Aurescu

Oficial ucrainean de rang înalt, vizită la București! Inițiativa îi aparține ministrului Bogdan Aurescu Sursa: Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania

Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei, efectuează o vizită diplomatică la București, vineri, 22 aprilie 2022. Invitația a fost înaintată de către ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu. Cei doi demnitari de stat vor susține consultări publice, încheiate cu o conferință de presă.

Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a invitat pe omologul său din Ucraina, Dmitro Kuleba, să facă o vizită în România, invitație la care cel din urmă a răspuns afirmativ.

Discuții în contradictoriu între Kuleba și liderii Bulgariei

Anterior vizitei pe care urmează să o facă în țara noastră, Kuleba a fost în Bulgaria, acolo unde a transmis faptul că un refuz privind furnizarea de armament Ucrainei ar reprezenta echivalentul unei susțineri față de „agresiunea rusă și exterminarea'' poporului ucrainean.

„Cei care nu doresc, care ezită, care vorbesc împotriva furnizării de armament Ucrainei, practic sprijină agresiunea rusă și exterminarea cetățenilor noștri'', spunea Kuleba, înainte de a pleca din Bulgaria, stat care refuzase să trimită arme ucrainenilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă Bulgaria, Ungaria este un alt stat care refuză o astfel de cerere. Motivația celor două state rezidă în faptul că nu doresc să devină parte a războiului ruso-ucrainean, început în 24 februarie 2022.

SUA ajută Ucraina cu arme grele

Joe Biden a făcut noi afirmații cu privire la conflictul din Ucraina. Declarațiile președintelui american vin după o întâlnire avută cu premierul ucrainean, Denis Șmihal. Liderul american anunță noi ajutoare trimise de SUA ucrainenilor, pentru a putea sprijini confruntările din Donbas, unde terenul este unul sinous și necesită echipament diferit.

Pachetul de asistență se ridică la 800 de milioane de dolari, însă nu este singurul oferit de SUA. Potrivit președintelui Joe Biden, urmează să fie deblocat un nou ajutor, tot în valoare de 800 de milioane de dolari.

Un flux constant de arme urmează să fie trimise

Joe Biden, președintele SUA, transmite că, în următoarele săptămâni, Ucraina va fi aprovizionată cu un flux neoprit de transport de armament greu.

„Am avut onoarea de a mă întâlni cu premierul ucrainean. Am avut o discuție constructivă. Premierul a mulțumit poporului american pentru sprijinul și înțelegerea oferită și pentru eforturile de a menține toată comunitatea europeană în fața acțiunilor lui Putin.

Nu spun asta des, dar descoperirea dovezilor atrocităților făcute de ruși pot fi văzute de toată lumea acum. Ucraina are în continuare nevoie de arme pentru a-și apăra națiunea. Săptămâna trecută am semnat un nou document pentru acordarea de echipament militar. Aici relieful este diferit și este nevoie de un armament adecvat din acest punct de vedere.

În următoarele săptămâni vom trimite un flux constant de armament în Ucraina. Pachetul include artilerie și alte mijloace militare potrivite pentru noua fază a războiului care are loc în Donbas și unde terenul este diferit față de cel din jurul Kievului”, transmite Joe Biden, liderul SUA.