Ministrul Sănătății: în toamnă va veni valul 4 al pandemiei. Cum îl vom gestiona
- Cristi Dorombach
- 11 iunie 2021, 07:18
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi seara la Tema Zilei din cadrul Telejurnalului de la TVR1, că în toamnă ne putem aștepta la un val 4 ușor al pandemiei gestionabil, dacă se reușește vaccinarea a cât mai multor persoane, mai ales a celor din grupele de risc.
Ioana Mihăilă și-a arătat speranța că, dat fiind faptul că avem un procent de persoane vaccinate, dar și persoane care au trecut deja prin boală, spitalele să nu mai aibă aceeași încărcătură de pacienți și să nu mai fie închise pacienților non-COVID.
Ministrul Sănătății a arătat că tulpina indiană nu are o transmitere comunitară în România și numărul cazurilor rămâne redus. Ioana Mihăilă a explicat că, de obicei, evoluția pandemiei urmează ceea ce se întâmplă în alte țări și, având incidență mare în Marea Britanie, ne putem aștepta ca tulpina indiană să ajungă puternic și la noi în țară.
Oficialul de la Sănătate a subliniat că tulpina indiană are efecte mai puternice asupra copiilor, aceștia putând dezvolta simptome care durează mai mult.
Ministrul Sănătății și-a arătat speranța că numărul de 5 milioane de persoane vaccinate ar putea fi atins în câteva săptămâni și a subliniat că se fac eforturi pentru creșterea numărului de vaccinați în mediul rural, unde reticența este mai mare.
Ioana Mihăilă a afirmat că va milita pentru menținerea măștii la interior în școli, dacă nu se poate respecta distanța, dar acest lucru va fi decis și în funcție de incidență. Ministrul Sănătății a precizat că modelul Marii Britanii ne arată că atunci când s-a renunțat la purtarea măștii la interior în școli, incidența cazurilor de infectare la copii a crescut, transmite tvr.