Ministrul Sănătății ia în calcul funcționarea laboratoarelor de testare în trei schimburi

Ministrul Sănătății ia în calcul funcționarea laboratoarelor de testare în trei schimburi

Aflat duminică la Iași, unde a vizitat alături de ministrul Mediului, Costel Alexe, stadiul lucrărilor la noul spital modular construit la marginea municipiului, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că se gândește să crească gradul de testare a coronavirusului a laboratoarelor specializate la trei schimburi.

Numărul mare de cereri pentru efectuarea testelor COVID-19 venite din partea celor care urmează să plece în concediu în străinătate au generat întârzieri în comunicarea rezultatelor acestor teste, a precizat ministrul Sănătății. Acesta este de părere că singura soluție pentru suplimentarea capacității de testare o reprezintă funcționarea laboratoarelor acreditate în trei schimburi.

„Noi în acest moment avem 133 de puncte de testare cu o medie de 19.000 – 20.000 de teste făcute într-un ritm de două ture pe zi. În condițiile în care aceste laboratoare vor avea și capacitatea de trei ture pe o zi, atunci putem să ne ducem spre 27.000-28.000 de teste pe zi și pot fi compensate odată cu venirea cererilor de teste pentru cei care pleacă în concediu, la cerere. Au ajuns ca o mare parte din teste să rămână în așteptare, cum sunt 6.000-7.000 de teste pe zi. Doar mărirea capacității acestor puncte pe care le avem acum, 133 de puncte, cu o tură suplimentară poate ajunge cu aceste teste la zero”, a afirmat Nelu Tătaru.

De asemenea, ministrul a declarat că poartă discuții cu ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, pe fondul tot mai numeroaselor cazuri de contaminare cu coronavirus semnalate la echipele din Liga 1, numai la echipa Dinamo înregistrându-se până acum 10 jucători confirmați. Nelu Tătaru a anunțat că meciurile din primul eșalon fotbalistic se vor disputa în continuare conform graficului, cu excepția celor în care sunt implicate echipe afectate de COVID-19.

„Noi avem discuții cu ministrul Sportului. În aceste momente, toate echipele care au identificați jucători pozitivi la testul coronavirus, s-au întrerupt acele meciuri, s-au amânat, celelalte urmând să se dispute în continuare. În zilele următoare, odată cu retestările acelor jucători și celelalte echipe, vom vedea cum va decurge… Din câte știu eu, fiecare echipă își retestează jucătorii cu două zile înainte de meci. Așa s-au depistat și ultimele două cazuri”, a precizat ministrul.