Ministrul Muncii: Familiile şi persoanele cu venituri mici pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie
- Andreea Răzmeriță
- 2 noiembrie 2025, 08:12
Sursă foto: FreepikMinistrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că familiile și persoanele cu venituri mici pot primi şi în acest sezon ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie. Cererile se depun la primăriile din localităţile de domiciliu, iar plăţile vor începe din luna decembrie.
Ajutoare pentru încălzire şi energie destinate familiilor cu venituri reduse
Familiile şi persoanele cu venituri mici pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul de încălzire şi de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzire va fi acordat pentru perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, iar suplimentul pentru energie se va acorda lunar, pe tot parcursul anului.
Cererile se depun la primăria localităţii de domiciliu, iar formularele necesare pot fi obţinute direct de la sediul primăriei sau descărcate de pe site-urile agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, a precizat ministrul.
Ajutorul pentru încălzire se acordă pe baza veniturilor şi a dispoziţiei primarului
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a anunţat că persoanele vulnerabile pot beneficia de ajutor pentru încălzire, care acoperă total sau parţial costurile cu încălzirea locuinţei în perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, precum şi de suplimentul pentru energie, acordat lunar, pe tot parcursul anului.

Bani. Sursă foto: Pixabay
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei este acordat în baza dispoziţiei primarului şi se adresează familiilor sau persoanelor singure fără alte bunuri ori proprietăţi, care au venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană pentru familie sau până la 2.053 lei pentru persoana singură.
Majoritatea sumelor penteu ajutoare sunt pentru încălzirea cu combustibili solizi
Cele mai multe ajutoare pentru încălzire au fost acordate locuinţelor care folosesc combustibili solizi şi petrolieri, peste 1,5 milioane, în valoare de aproximativ 911 milioane lei. Sprijinul a vizat şi încălzirea cu gaze naturale, energie electrică şi energie termică. În ultimele patru sezoane reci (2021–2024), au fost plătite peste 6,7 milioane de ajutoare şi suplimente, în sumă totală de aproximativ 3,67 miliarde lei.
Cererile pentru ajutoare se completează şi se depun la primăria localităţii unde se află locuinţa solicitantului, iar formularele pot fi obţinute de la sediul sau de pe site-ul primăriei, precum şi de pe site-urile agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială. Potrivit ANPIS, plăţile vor fi efectuate prin intermediul agenţiilor teritoriale începând din luna decembrie 2025.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.