Ministerul Sănătății taie în carne vie la Spitalul Universitar. Managerul a fost demis
- Ionel Sclavone
- 22 martie 2020, 10:30
Managerul Spitalului Universitar, Adriana Nica, a fost demis în urma unor deficienţe constatate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii. E ava fi înlocuită de Cătălin Cârstoiu, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila”. În ultimele zile, doi pacienți ai Spitalului Universitar au fost confirmați cu coronavirus.
Conducerea Ministerului Sănătăţii a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica.
Decizia a fost adoptată la propunerea Corpului de Control al Ministerului Sănătății care a constatat mai multe deficienţe de management în activitatea unității. Inspectorii Corpului de Control au constatat că nu au fost luate măsurile necesare şi suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus (COVID 19) atât în rândul pacienţilor, cât şi a personalului medical.
„De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arată că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie, în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienţilor cu noul coronavirus”, se arată într-o informare a Ministerului Sănătății.
În ultimele zile, doi pacienți ai Spitalului Universitar au fost confirmați cu coronavirus. Cei doi pacienți, ambii barbați, au fost trimiși de la o clinică particulară unde făceau dializa. În urma acestei situații, la Spitalul Universitar a fost demarată o anchetă epidemiologică, iar 16 cadre medicale au intrat în izolare