Ministerul Justiției, o nouă explicație pentru sindicaliști. Ce se întâmplă cu ordonanța semnată săptămâna trecută

Ministerul Justiției, o nouă explicație pentru sindicaliști. Ce se întâmplă cu ordonanța semnată săptămâna trecută Predoiu, despre procesul prin care România a aderat la Schengen. „Este ireversibil”. Sursa foto: gov.ro

Ministerul Justiţiei a oferit o serie de explicații despre notele de fundamentare ale ordonanţelor de urgenţă. Reacția acestuia vine după ce sindicaliştii din sistem s-au plâns că majorarea salarială pentru profesorii debutanţi apare doar în Nota de fundamentare.

Ministerul Justiţiei a spus că notele de fundamentare ale ordonanţelor de urgenţă sunt obligatorii şi sunt asumate şi semnate de către prim-ministru şi contrasemnate de miniştrii. Sindicaliştii din sistem s-au revoltat că majorarea salarială pentru profesorii debutanţi nu apare în textul ordonanţei aprobate săptămâna trecută, ci doar în Nota de fundamentare.

„Potrivit art. 30 şi 34 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă privind elaborarea actelor normative, precum şi a art. 108 din Constituţie, notele de fundamentare ale ordonanţelor de urgenţă şi expunerile de motive ale proiectelor de lege privind aprobarea ordonanţelor de urgenţă sunt obligatorii pentru promovarea şi adoptarea proiectelor, fiind asumate şi semnate de către Prim-Ministru şi contrasemnate de miniştrii conducători ai ministerelor iniţiatoare/coiniţiatoare şi ai ministerelor cu atribuţii în aplicarea actului normativ, aşa cum sunt semnate şi contrasemnate şi actele normative respective şi însoţesc ordonanţa de urgenţă în întreaga procedură”, a transmis, marţi, Ministerul Justiţiei.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Sindicaliştii din educație au cerut Guvernului să îşi asume printr-un act normativ modificările cuprinse acum doar în Nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit știripesurse.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sindicaliștii au cerut intervenția Ministerului Justiției

În urmă cu două zile, Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret” Marius Nistor a declarat că măsura privind majorarea veniturilor profesorilor debutanți nu este prevăzută în Ordonanța de Urgență a Guvernului și a cerut intervenția Ministerului Justiției.

„Colegii noştrii nu pot crede că nişte politicieni care au prorogat nişte articole de lege care vizatu finanţarea sistemului de învăţământ, care au blocat aplicarea unor legi favorabile salariatilor, vor ţine cont de o nouă de fundamentare fără niciun fel de valoare. Guvernul a argumentat, în discuţiile purtate cu noi, că nu apare în textul OUG pe motiv că o ordonanţă nu poate să conţină o prevedere care vizează o lege viitoare şi că ar deveni neconstituţională.

S-au dus vremurile când Guvernul negocia strict cu liderii de sindicat (…) În momentul de faţă negocierea se poartă direct cu cei care sunt în cancelarii”, a susţinut Marius Nistor.