AFFER: Noua Ordonanță de Urgență adoptată de Guvern lovește în operatorii pieței de energie
- Andrei Narița
- 6 septembrie 2022, 08:12
Membrii Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER) critică în termeni duri noua OUG adoptată de Guvern, precizând că toți operatorii pieței vor avea de suferit.
AFFER a solicitat Guvernului Ciucă să revină asupra Ordonanței și să găsească soluții care să asigure o bună funcționare a pieței de energie.
„Noua OUG 119/2022, un act normativ menit să guverneze piața de energie, cu impact major asupra acesteia, a fost făcută în mare grabă, fără o consultare reală a participanților la piață. (...) Nu numai că nu rezolvă problemele, ci le adâncește și creează altele noi, suplimentare. Prin aceste modificări nu doar că nu se acordă sprijin pentru toți consumatorii, așa cum s-a dorit încă de la implementarea primei scheme de ajutor (având în vedere că se reduce numărul beneficiarilor schemei de sprijin pentru plata facturilor), dar, mai mult, se lovește în toți operatorii din piață: producători, furnizori, traderi, fără a ține cont de realitățile din practică”, au declarat membrii AFEER.
Membrii AFEER au mai precizat că prețurile în restul statelor din Europa au început să scadă după declarațiile privind eforturile de a atenua criza energetică.
„În loc să facă ordine și să soluționeze probleme, noua OUG creează haos”
De asemenea, AFEER a mai precizat că nu sunt împotriva taxării unor venituri extraordinare, dar era necesar mai multă transparență în aprobarea actului normativ.
„Totodată, OUG prevede si că valoarea maximă a prețului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat pentru energia electrică este de 1300 lei/MWh , în condițiile în care chiar dacă există contracte încheiate în perioada anterioară cu prețuri mai mici, in ultima perioadă prețurile din piață au fost substanțial mai mari și există un risc major de pierderi pentru furnizori. De asemenea se complică și mai mult factura emisă către clientul final! O factură și așa destul de greu de deslușit. Noua Ordonanță face absolut improbabile investițiile, pentru că nu vor putea fi încheiate PPA-urile, atât de mult așteptate. Un producător ce dorește să investească în noi surse de generare a energiei va căuta finanțare la bănci, dar va avea nevoie de garanții pentru credit, cea mai utilizată garanție fiind reprezentată de contractele bilaterale pe termen lung de tip PPA”, se mai arată în comunicat, scrie stiripesurse.ro.