Ministerul Economiei vrea să facă afaceri cu arabii. Ce a discutat Ariton în Emirate

Ministerul Economiei vrea să facă afaceri cu arabii. Ce a discutat Ariton în Emirate

Ion Ariton, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, efectuează, în această perioadă, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite. Astăzi, oficialul nostru s-a întâlnit cu ministrul energiei din Emiratele Arabe Unite, Mohamed Bin Dhaen Al Hamli.

Cu aceasta ocazie, s-a discutat despre reactivarea Comitetului mixt de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Astfel, va fi menţinut dialogul dinter guvernele celor două ţări şi vor fi identificate proiectele comune care pot aduce beneficii ambelor părţi. Sectoarele vizate sunt petrolul, gazele naturale, resursele minerale, energia şi apa.

Totodata, oficialii guvernamentali au discutat şi despre posibilitpţile de cooperare în domeniul extracţiei şi valorificării hidrocarburilor, precum şi în domeniul utilizării responsabile a energiei electrice şi apei potabile.

Ne puteți urmări și pe Google News