Ministerul Dezvoltării face precizări în legătură cu circulara trimisă primăriilor în legătură cu situația locuințelor din România neracordate la canalizare. Autoritățile caută soluții pentru eliminarea toaletelor din fundul curții

Ministerul Dezvoltării face precizări în legătură cu circulara trimisă primăriilor în legătură cu situația locuințelor din România neracordate la canalizare. Autoritățile caută soluții pentru eliminarea toaletelor din fundul curții

Ministerul Dezvăltării Regionale și Administrației Publice vine, la solicitarea Evenimentului zilei, cu câteva precizări în legătură cu circulara pe care a trimis-o primăriilor pe tema locuințelor care nu sunt racordate la canalizare.

În primul rând, se arată că acest demers are rolul de a face cunoscut atât autorităților locale, cât și cetățenilor, că problema racordării la rețeaua de canalizare a fiecărei locuințe trebuie rezolvată, în conformitate cu Directiva Uniunii Europene din 21 mai 1991 privitoare la epurarea apelor urbane reziduale, completată cu același gen de Directivă, din 27 februarie 1998.

Pe de altă parte, Ministerul Dezvoltării arată că această circulară are ca scop stabilirea exactă a numărului de locuințe din România care nu sunt racordate încă la rețeaua de canalizare.

Nu în ultimul rând, Ministerul Dezvoltării susține că se dorește identificarea unor soluții practice pentru sprijinirea cetățenilor, în așa fel încât aceștia să își poată branșa locuințețe la rețeaua de canalizare.

Trebuie remarcat, așa cum arată Ministerul Dezvoltării, că în vederea rezolvării acestei probleme, la nivel național, a fost creat un comitet interministerial.

Ministerul Dezvoltării conchide prin câteva cifre. Anume că până în prezent au fost alocate, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, mai mult de 15 miliarde de lei vizând atât alimentarea cu apă, pentru 1.540 de obiective, cât și pentru canalizare - 1.106 obiective, la care se adaugă 300 de obiective pentru sisteme integrate de apa și canalizare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News