Lovitura de stat și Călin Georgescu. CNA îl sancționează pe Marius Tucă
- Mădălina Sfrijan
- 27 martie 2025, 09:55

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a început să analizeze conținutul video de pe platformele YouTube, Facebook și TikTok. Printre materialele analizate se află un video postat de Marius Tucă pe YouTube, în care jurnalistul afirmă că excluderea lui Călin Georgescu din competiția prezidențială ar reprezenta o lovitură de stat.
Marius Tucă, vizat de CNA
Majoritatea membrilor CNA au votat în favoarea emiterii unui ordin pentru eliminarea conținutului ilegal, considerându-l o încălcare a legii privind informarea corectă, cu excepția lui Georgică Severin, desemnat de PSD în forul audiovizual. Acesta a contestat decizia BEC.
„Dacă legat de momentul 6 decembrie, putem să discutăm mult şi bine, a fost o decizie luată de o instituţie a statului - Curtea Constiuţională, care nu avea în atribuţii anularea alegerilor ci doar validarea lor, dar putem să discutăm.
La ceea ce se referă domnia sa legat de Biroul Electoral Central, acolo chiar este foarte clar că nu există nici măcar un temei legal.
Temeiul legal invocat de BEC fiind hotărârea curţii din 6 decembrie, ceea ce, iertaţi-mă, dar nu funcţionează.
Biroul Electoral Central este o instituţie temporară în care nu este absolut nimeni ales ci numit sau prin tragere la sorţi. Şi nicio lege din ţara asta nu dă dreptul altcuiva decât unei instanţe să restrângă drepturile de alege sau de a fi ales. Din această perepectivă, dincolo de ton şi de anumite afirmaţii nu am ce să contest din ce a spus domnul Tucă”, a afirmat el.
Tensiunile au continuat
Monica Gubernat, membru CNA și desemnată de PSD, a fost prima care i-a răspuns lui Georgică Severin. Ea a precizat că ar trebui avută în vedere legea audiovizualului.

Alegeri. Sursa Foto: AEP
„În CNA, discutăm în conformitate cu legislaţia şi nu cu propriile convingeri. (...) Aş putea să vă răspund că acolo au fost nişte judecători care au decis acest lucru. Dacă vreţi să discutăm despre instanţă, mergem la Curtea Constituţională care a validat decizia BEC, dar nu discutăm acest lucru în şedinţă publică la microfon, ci eventual la masă.
Ne referim strict la legislaţia audiovizualului şi aici sunt carenţe destul de clare în respectarea ei, din punctul meu de vedere”, a explicat Monica Gubernat.
Vasile Bănescu, despre menirea unui jurnalist
Vasile Bănescu, propunerea guvernului Ciolacu în CNA, a precizat că un jurnalist nu ar trebui să să critice public o instituție. În opinia sa, nu este adecvat să se pună sub semnul întrebării moralitatea Biroului Electoral Central.
„Eu vroiam să observ că nu punem în discuţie la CNA un act împlinit de o altă instituţie, cum este BEC-ul, temporar, sigur, în perioada respectivă. Când te consideri ditamai jrunalistul şi ieşi public să faci muştruluială unei instituţii publice, putând sau neputând să ai dreptate, cred că nu este în ordine. În plus, cred că nu este în regulă situarea şi orientarea domnului respectiv.
A chestiona moralitatea BEC-ului, a le reproşa membrilor că nu sunt celebri, că sunt doar nişte anonimi, ca şi cum ar putea să fie şi celebri oameni care nu apar la televizor, e iarăşi o vulnerabilitate a acestui tip de mesaj”, a explicat el.
Bănescu a adăugat că această acțiune nu face parte din fișa postului unui jurnalist obiectiv.
„Personal, consider că a contrazice o instituţie în decizile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv. Obiectivitatea, însă, de departe nu este atuul multora dintre jurnaliştii pe care i-am cunoscut în timp. Înregimentarea aş spune că dezonorează nu onorează”.
Ce a afirmat Marius Tucă
„Pot doar să adaug că exact pentru acest tip de discurs, cu atât mai mult cu cât se vorbeşte despre ideea de lovitură de stat pe care statul şi-a aplicat-o, noi am amendat un post de televiziune pentru dezinformare, 3 cu 2 (articol din Legea Audiovizualului - n.r.)”, a adăugat Valentin Jucan, membru CNA.
Georgică Severin a subliniat că menirea unui jurnalist este să scoată la lumină informațiile care nu vin din surse oficiale.
„Cred că menirea unui jurnalist, dacă e să o luăm de la Carl Bernstein şi de la Watergat până în ziua de astăzi, este tocmai să nu fie de acord cu instituţiile, să investigheze şi să încerce să arate nu ceea ce vine din surse oficiale ci dedesubturile la tot ceea ce se întâmplă”, a mai spus el, arată Pagina de media.
Monica Gubernat a menționat că jurnaliștii nu ar trebui să facă propagandă.
„Absolut de acord, doar că trebuie să le şi dovedeşti şi să nu mergi cu jumătăţi de adevăr şi, de fapt, să nu faci propagandă, că despre asta este vorba”, a încheiat ea.
Valentin Jucan, membru CNA, a propus ordinul de eliminare pentru încălcarea articolului 3, alineatul 2, din Legea Audiovizualului.
„Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”, se arată în lege.
Critici la adresa BEC
Într-un videoclip postat pe YouTube, intitulat „Democrația a fost călcată în picioare”, Marius Tucă a comentat decizia BEC, afirmând că aceasta a reprezentat o lovitură de stat. În opinia sa, Biroul Electoral Central a acționat în mod abuziv.
„Bună dimineaţa, mie tot nu-mi vine să cred cum au dat ăştia lovitura de stat, nu ăştia de la Curtea Constituţională, că ăştia au fost....adică te aşteptai de la ei.
Dar cum au dat ăştia de la BEC, nişte iluştri anonimi puşi să redactezi înainte de a da hotărârea.
Au venit aşa într-o duminică seara şi ne-au tăiat lumina, au tăiat democraţia, au tăiat ce mai rămăsese din statul ăsta şi aşa mafiot.După ce că era mafiot l-au distrus şi p-ăsta, spuneam că marele merita lui Călin Georgescu e ăla că a demonstrat că regele e gol, că statul e gol, că nu mai are nimic, că toate instituţiile sunt puse să lucreze împotriva cetăţeanului, nu în slujba cetăţeanului”, a afirmat el.
Tucă a criticat modul în care Călin Georgescu a fost exclus din cursa prezidențială și a afirmat că aceasta este o batjocură față de lege și față de cetățeni.
„Aşadar, deci vin nişte iluştri anonimi de la BEC seara, aşa pe-nserat ca hoţii, când se îngână ziua cu noaptea şi vin cu o aberaţie, ei neavând nimic altceva decât de făcut decât să numere nişte semnături şi să mai verifice două foi şi dintr-o dată, în România asta de de pe care şi-a luat mâna Dumnezeu, efectiv în momentele astea fiind şi spun că nu are voie să candideze Călin Georgescu din nu ştiu ce cauze invocate de Curtea Constituţională”, a adăugat el.