Minciunile postului de televiziune Digi 24 despre Emil Constantinescu și Institutul Levant, sancționate de CNA prin somație publică. Contestația Digi 24 a fost respinsă. Decizia a devenit publică astăzi
- Maria Dima
- 22 iunie 2021, 20:03
După aproape un an, lui Emil Constantinescu și Institutului Levant li s-a făcut dreptate. Afirmațiile din emisiunea „Statul la stat” referitoare la Institutul Levant și retribuția încasată de Emil Constantinescu, difuzată de Digi 24, sunt false. Dimensiunea minciunii: cheltuielile anuale pentru salarii au fost umflate mincinos cu 300.000 euro, 400.000 euro, respectiv 1.600.000 euro. La data difuzării reportajului, ca și astăzi, Emil Constantinescu nu încasa niciun leu de la Institutul Levant. Instigatorii campaniei denigratoare împotriva Institutului Levant sunt Gabriel Liiceanu și Vlad Alexandrescu.
Reportajul Digi 24 cu titlul „Institutul din România care promovează pacea în lume cu salarii anuale totale de peste 500.000 euro. Liiceanu: Miroase a șușanea” este un atac la dreptul de informare corectă a cetățenilor României. Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis sancționarea postului Digi 24 cu somație publică pentru nerespectarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Potrivit acestuia, „informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment trebuie să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”. Ceea ce nu s-a întâmplat în reportajul difuzat de Digi 24. Contestația postului de televiziune, discutată în ședința din 15 iunie 2021 a fost respinsă. Decizia a fost postată astăzi pe site-ul CNA.
Falsa anchetă jurnalistică Digi 24: un amalgam de minciuni sfruntate, insulte grosolane și calomnii nerușinate
În seara de 3 ianuarie 2021, postul TV Digi 24 a difuzat o Retrospectivă 2020, în cadrul căreia a fost reluat reportajul prezentat în 8 iulie 2020, în emisiunea „Statul la stat”, un material denigrator la adresa Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), sub titlul provocator: „Institutul din România care promovează pacea în lume cu salarii anuale totale de peste 500.000 euro. Liiceanu: Miroase a șușanea”.
Acuzațiile mincinoase în privința banilor atribuiți Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL) de la bugetul de stat, prezentate ca rezultat al investigației de jurnalistul Toma Petcu, autorul anchetei, sunt: „salarii anuale de peste 500.000 euro”, iar acuzațiile reproduse în reportaj prin vocea lui Gabriel Liiceanu sunt: ,,36 de cercetători, contabili, experți, au peste 750.000 euro leafă anual”. Fals: Institutul nu are ocupate nici în prezent cele 36 de posturi de ,,cercetători, contabili, experți”, prevăzute în legea 117/2017, pentru că a fost necesar un laborios proces de concursuri de selecție, respectând toate reglementările legale.
Numărul real al posturilor ocupate a fost 10 în decembrie 2017, 19 în decembrie 2018 și este 24 în prezent. Totalul salariilor brute a fost 13.208 euro în 2017, 180.636 euro în 2018, 362.772 euro în 2019 și 202.492 euro pentru primele 6 luni din 2020, adică la data primei difuzări a reportajului Digi 24. Deci, nici ,,peste 500.000 euro”, nici 750.000 euro. Diferența dintre știrea falsă și realitate, care dă dimensiunea minciunii, este de 486.792 euro pentru 2017, 319.364 euro pentru 2018, 137.228 euro pentru 2019, în cazul jurnalistului Toma Petcu și 1.693.384 euro în total, în cazul afirmației lui Gabriel Liiceanu. Am mai văzut exagerări dar să minți, umflând cu 400.000, respectiv cu 300.000 de euro în cazul jurnaliștilor Digi 24 sau cu 1.600.000 de euro ca Liiceanu, seamănă cu zvonul trenului plin de bogății cu care a plecat Regele Mihai, lansat de Securitatea comunistă.
Mai grav decât faptul că nimic nu este adevărat este că autorii anchetei sunt și au fost tot timpul în deplina cunoștință de cauză a faptului că difuzează știri false. Toate datele reale, care dezmint informațiile false difuzate, au fost afișate permanent, timp de trei ani, pe site-ul Institutului. Au fost verificate de foruri științifice interne și internaționale (Consiliul Științific – ISACCL și Board of Trustees – World Academy of Art and Science (Academia Mondială de Artă și Știință al cărei Centru de Excelență este ISACCL), precum și de Curtea de Conturi.
În Franța, Germania și, în general, în Europa Occidentală, cercetarea științifică fundamentală este finanțată de la buget, iar în România se află pe ultimul loc, atât în ceea ce privește fondurile alocate cercetării, cât și numărul cercetătorilor. Exodul lor va genera o criză de „materie cenușie”, care deja își arată efectele.
Atacul la persoană, arma favorită a manipulării. Instigare la ură și aberația că Emil Constantinescu ar primi mai mult decât președintele Klaus Iohannis. Nu încasează niciun leu de la Institutul Levant
În reportajul difuzat în data de 7 iulie 2020 și redifuzat la 3 ianuarie 2021, se spune: „Emil Constantinescu primește un salariu de 16.000 lei brut lunar”. Minciună! La data difuzării, 7 iulie 2020, dar și a redifuzării, 3 ianuarie 2021, președintele Constantinescu nu primea niciun leu, așa cum nu primește nici în prezent. Nu știau autorii reportajului că din 16 iunie 2020 funcția de președinte al Institutului nu mai există, iar funcția de președinte al Consiliului Științific nu este și nu a fost niciodată remunerată?
În scopul divizării populației cu metodele cunoscute de a instiga unele grupuri sociale împotriva altora, se induce o idee bombă care trebuie să rămână întipărită în mintea telespectatorilor și să persiste pe net: „Președintele Emil Constantinescu câștigă mai mult ca președintele Iohannis”. Fals. Modificarea legii de funcționare a Institutului Levant (Legea 117/2017), propusă prin OUG 66/2019 și anulată între timp, a avut în vedere tocmai mandatul limitat la cinci ani al președintelui Institutului și statutul unui viitor alt președinte. O făcătură jurnalistică care trece din minciună în minciună se încheie tot cu o minciună: după lansarea fake-news-ului ,,Președintele Constantinescu câștigă mai mult ca președintele Iohannis”, comentariul reporterului este că ,,Nu a fost un subiect pe care să dorească să-l discute”, ilustrat cu reluarea unei imagini în care președintele Consiliului Științific al Institutului, avizat asupra acestei manipulări, refuza să comenteze toate minciunile, insultele și calomniile din așa-zisul reportaj, dar nu să răspundă la o întrebare care, de fapt, nu i s-a pus.
Gabriel Liiceanu aruncă în derizoriu statutul de model moral al „intelectualului public”
Afirmațiile preluate de autorii anchetei de la Vlad Alexandrescu și Gabriel Liiceanu sunt: „o unitate autointitulată institut de cercetare, o sinecură, nu are nicio legătură cu cercetarea” (Vlad Alexandrescu) și „totul este un ornament penibil, miroase a șușanea” (Gabriel Liiceanu).
Institutele de cercetare nu produc mobilă, pantofi sau produse alimentare, nici măcar servicii de divertisment, cum crede domnul Liiceanu care vorbește despre Institut ca despre „o șușanea”. Una din misiunile pe care Institutul Levant și le-a asumat este posibilitatea construirii unei cariere în domeniul academic și universitar aici, în România, pentru tineri cu dotări de excepție care aleg studiile clasice. Aceste cariere se realizează foarte greu, nu numai în România, dar și în alte țări cu posibilități financiare asemănătoare sau chiar superioare României, din cadrul sau din afara Uniunii Europene. Tinerii care au ales în ultimii trei ani să lucreze la Institutul Levant au promovat concursuri dificile, în fața unor comisii din care au făcut parte directori de institute de cercetare, decani de facultate, profesori universitari și academicieni. Cei care lucrează pe posturi de experți sau consilieri, pentru care reglementările legale prevăd doar diplomă de licență, au în CV-ul lor diplome de master și de doctorat, sunt cunoscători, pe lângă limbile de circulație universală, ai limbilor greacă veche, latină, arabă sau siriacă. Aceasta este calea prin care putem menține în țara noastră tinerii talentați pe care autorii acestei campanii murdare i-au jignit, catalogând institutul ca „sinecură” sau „șușanea”.
Nu punem în discuție realizările profesionale ale lui Gabriel Liiceanu și Vlad Alexandrescu, nici instituțiile pe care le conduc sau din care fac parte. Avem tot respectul pentru cărțile tipărite la Humanitas și pentru contribuțiile reale ale GDS și ale Revistei 22 la climatul cultural postdecembrist. De asemenea, reînnoim aprecierea pentru distinșii oameni de cultură care publică sau colaborează cu aceste instituții. Critica noastră se adresează exclusiv modului în care prestația acestor două persoane în spațiul public a involuat și s-a degradat, ducând în derizoriu statutul de model moral al „intelectualului public”.
Cine plătește daunele morale?
Informat asupra acestei anchete jurnalistice de tip fake-news, Consiliul Național al Audiovizualului a decis la 3 iunie 2021 sancționarea postului de televiziune Digi 24 prin somație publică. Contestația a fost respinsă în ședința din 15 iunie 2021, iar decizia CNA a rămas neschimbată. Adevărul a fost restabilit, dar prejudiciul moral adus cercetătorilor Institutului Levant este greu de reparat.
Un atac declanșat cu trei ani în urmă împotriva lui Emil Constantinescu, inițiat de Gabriel Liiceanu și Vlad Alexandrescu, din motive care nu au nicio legătură cu cele enunțate public, demagogic și ipocrit, s-a transformat într-un atac la adresa tinerilor cercetători ai Institutului Levant, a căror singură „vină” este aceea că își doresc să facă performanță la ei acasă. Afirmațiile potrivit cărora Institutul Levant este o “sinecură”, preluate iresponsabil de Digi 24, dar și de jurnaliști aserviți instigatorilor acestei campanii mincinoase, care au ignorat drepturile la replică solicitate, au generat ură și hărțuiri pe rețele de socializare.
În consecință, Institutul Levant își rezervă dreptul de a apela la toate instanțele administrative, civile și penale pentru a obține condamnarea celor vinovați și repararea daunelor morale ale unui abuz care nu are nicio legătură cu misiunea presei.
În final, un sfat adresat jurnaliștilor care s-au lăsat atrași în campania murdară declanșată împotriva Institutului Levant: Dacă doriți să mai continuați cu știri false, ocoliți-le pe cele care se referă la bani, pentru că în contabilitate există evidențe controlate.