Milioane de români sunt vizați. Penalități pentru fiecare zi de întârziere la plata întreținerii

Milioane de români sunt vizați. Penalități pentru fiecare zi de întârziere la plata întreținerii Sursa foto: EVZ

O altă problemă vizează locatarii de la bloc, în contextul scumpirilor facturilor utilităților. De data aceasta, măsura vizează plata cheltuielilor de întreținere. Potrivit unei prevederi legislative, asociațiile de proprietari pot impune taxarea cu 0,2% a întreținerii pentru fiecare zi de întârziere a plății.

Asociațiile de proprietari pot stabili penalități pentru sumele restante la plata întreținerii. În cazul în care cheltuielile nu sunt achitate într-un interval de 30 de zile de la data scadentă, asociațiile pot impune penalități de cel mult 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Totalul taxelor suplimentare nu poate depăși suma la care s-a aplicat, potrivit Legii nr. 196/2008.

Se aplică penalități pentru întârzierea plății întreținerii

Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor stabilește, printre alte prevederi, că termenul de plată a sumelor datorate asociației de proprietari este de 30 de zile de la data afișării la avizier.

Penalitățile care se vor impune în cazul chiriașilor care întârzie cu plata întreținerii vor fi calculate după 60 de zile de la data afișării sumelor de plată întrucât taxele se aplică după 30 de zile de la depășirea termenului pentru achitarea de datorie.

Asociația de proprietari poate stabili penalități pentru sumele restante de cel mult 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Textul legii, însă, (”[p]enalitățile nu vor fi mai mari de 0,2%”) oferă libertate asociațiilor de proprietari în ceea ce privește stabilirea procentajului penalității care va fi aplicat chiriașului.

Ce se întâmplă cu sumele aplicate ca penalizare. Cum vor fi folosite

Sumele aplicate ca penalizare de întârziere vor rămâne în fondurile de penalități ale asociațiilor de proprietari. Potrivit legislației, acestea pot fi utilizate pentru plata penalităților impuse asociației de proprietari de către terți, dar și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune, reabilitare termică sau consolidare.

Administratorul este obligat să notifice în scris proprietarul și să înștiințeze președintele și comitetul executiv al asociației de proprietari despre restanțele referitoare la plata întreținerii. După 90 zile de la afișarea listei cu cheltuielile, președintele asociației de proprietari are dreptul de a acționa în instanță proprietarul pentru neplată, potrivit avocat.net.

Dacă instanța decide în favoarea asociației de proprietari, se poate pune în aplicare executarea pentru acoperirea datoriilor prin modalitățile prevăzute de Codul de procedură civilă. Tot asociațiile de proprietari trebuie să ia măsuri pentru a recupera sumele neplătite în termenul de ani, prevăzut de legislație. În caz contrar, datoriile se prescriu.