Mii de candidați străini, din 96 de țări, au dat admitere la UMF "Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Mii de candidați străini, din 96 de țări, au dat admitere la UMF "Iuliu Hațieganu”  Cluj-NapocaSursa foto: UMF CLUJ

Cea mai mare concurență a fost la Medicină Dentară în limba franceză, la UMF Cluj. Aici au fost evaluați 1.184 de candidați pentru 125 de locuri. Ca și în anii trecuți, la linia de studii în limba franceză a fost cea mai solicitată, Au fost  13 candidați pe un loc.Tinerii provin din 96 de țări. Cei mai mulți din Franța, Germania, Elveția, Canada, Tunisia, Belgia, Israel, Marea Britanie, Maroc și Algeria.

3.152 de tineri au candidat pentru a ocupa unul dintre cele 605 locuri

S-a încheiat concursul de admitere pentru candidații internaționali la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Universitatea nu e numită degeaba Harvard-ul românesc. 3.152 de tineri au candidat pentru a ocupa unul dintre cele 605 locuri scoase la concurs pentru studiile de licență. În limba franceză au fost 355 de locuri. Pentru linia în limba engleză au fost scoase la concurs 250 de locuri. Comparativ cu anul precedent, numărul celor interesați să studieze la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” a crescut cu aproape 500 de candidați, comparativ cu anul precedent.

 

Admiterea candidaților internaționali s-a desfășurat printr-un concurs de evaluare a performanțelor profesionale. Și a realizărilor personale. La nivelul fiecărei facultăți, comisia de admitere a evaluat candidații pe baza unor criterii de selecție generale la nivel de universitate.  Și  a unor criterii specifice pentru fiecare facultate în parte.

Studenții UMF Cluj "vor putea să răspundă provocărilor medicinei moderne, oriunde în lume”

„Finalizarea concursului de admitere pentru studenții internaționali confirmă și în acest an, încrederea deosebită pe care tinerii din întreaga lume o acordă universității noastre. Suntem încântați de interesul lor tot mai crescut. Dar și de diversitatea culturală pe care aceștia o aduc comunității academice de la UMF «Iuliu Hațieganu».  Printr-un proces educațional riguros, centrat pe formarea competențelor clinice, pe simulare medicală și învățare aplicată, pregătim viitorii profesioniști din domeniul sănătății. Ei vor putea să răspundă provocărilor medicinei moderne, oriunde în lume”, a transmis rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, profesorul Anca Buzoianu.

Candidații au putut alege între trei programe de studii: Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, disponibile în limba engleză sau franceză.
 La Medicină, au fost disponibile 400 de locuri, pentru care au au fost evaluate 1.282 de dosare. La Medicină Dentară, au fost evaluați 1.184 de candidați pentru 125 de locuri. La Farmacie, în limba franceză, au fost scoase la concurs 80 de locuri.Pentru acestea au aplicat 111 candidați.

Ne puteți urmări și pe Google News