Viktor Orban compară fenomenul migrației cu cel al terorismului: Un viitor înfricoșător
- Mădălina Sfrijan
- 10 noiembrie 2023, 20:00
Premierul Ungariei se revoltă legat contextul migrației. Viktor Orban susține că acest fenomen este asociat cu terorismul, iar din acest motiv, Budapesta nu va accepta migranții.
Viktor Orban susține că Ungaria nu îi acceptă pe migranți. Din acest motiv, Budapesta întărește verificările la granițe. Refugiații nu sunt primiți pe teritoriul ungar din cauza faptului că actuala guvernare asociază fenomenul migrației cu terorismul.
Fără migranți pe teritoriul Ungariei
Serviciile secrete ungare au întocmit un raport legat de situația migrației. În acest sens, vizată este mai ales frontiera din zona de sud a țării, deseori aleasă de migranți.
,,Un raport recent al serviciilor secrete ungare descrie un viitor înfricoșător și confirmă că trebuie să continuăm să facem ceea ce am făcut până acum.", a explicat Viktor Orban.
Premierul Ungariei susține că cei care vor să treacă frontierele în calitate de migranți ar fi agresivi, în majoritatea cazurilor. Mai mult, acesta a asociat fenomenul migrației cu cel al terorismului.
„Migranții devin din ce în ce mai agresivi, iar teroarea și migrația merg mână în mână. ”, a adăugat premierul Ungariei.
Autoritățile ungare întăresc verificările la granițe
Viktor Orban spune că în spatele migrației s-ar afla organizațiile teroriste. Oficialul susține că intrarea acestor persoane pe teritoriul ungar trebuie să fie interzisă. Premierul Ungariei a precizat că nu își dorește ca țara pe care o conduce să fie împânzită de „mini ghetouri asemănătoare cu Gaza ”.
Orban este convins că Ungaria are timp să prevină agrearea unui astfel de fenomen. Premierul ungar blamează și acțiunile oficialilor de la Bruxelles în ceea ce îi privește pe migranți.
Peste 100 de migranți au vrut să intre în ultimele zile în Ungaria
Măsurile drastice impuse de autoritățile din Ungaria nu i-au speriat pe refugiați. În ultima săptămână, peste 100 de migranţi au încercat să treacă ilegal frontiera pentru a intra în Ungaria, dar și în Serbia. Aceștia erau ascunși în tiruri încărcate cu semințe de floarea soarelui, precum și cu piese auto. Polițiștii de Frontieră din Ungaria i-au depistat pe refugiați în urma verificărilor.