Micul de Dedulești și indolența poliției blochează traficul pe E81. Sâmbătă, 24 august 2024, vestitul drum care duce spre Valea Oltului, cel mai utilizat drum care traversează munții era, în jurul orei 17, blocat.

Cât timp urma să stea un șofer în ambuteiajul de pe DN& pe sensul de mers dinspre Pitești spre Râmnicul Vâlcea putea estima doar aplicația de trafic, bineânțeles și aceasta cu ceva aproximare.

Dedulești, popasul pentru șoferi devenit coșmarul acestora

Dedulești este un sat în comuna Morărești din județul Argeș, Muntenia, România. Principala rută care leagă estul de vestul țării, în particular șoseaua care leagă Pitești de Râmnicu Vâlcea, trece și prin localitatea menționată, aflată pe drumul european E81, a prilejuit crearea unui popas pentru șoferi, renumit pentru localurile unde se servesc preparate din carne, în special mici, de dimensiuni mai mari, având 80 g bucata.

Popas creat pentru a satisfice trecătorii hămesiți de foame și de sete se dovedește în aceste timpuri principalul vinovat al aglomerației de pe drumurile României.

Micul de Dedulești creează cozi de mașini întinse pe hilometri întregi.

Deduleștiul, cunoscut pentru gustoșii mici, am putea șpune că la nivel international, vrea acum să bată recordul și la cel mai mare timp petrecut în coloană pe șoșelele țării și să detroneze deja vestita Valea Prahovei.

Sau, poate, poliția locală și rutieră s-au înțeles cu cârciumarii și grataragii să aducă șoferii lihniți de foame în Dedulești și, astfel, să comande mai mult.

Pentru a afla asta poate vom face pe viitor o anchetă jurnalistică sau, cine știe, domnul ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, solicită o anchetă internă la Argeș.

Șoferii care au avut ghinionul, ca într-o zi de sâmbătă, când traficul commercial este mai redus, să le treacă prin gând grăzăvia de a călători spre Râmnicul Vâlcea au avut ”bucuria” de a petrece ore ”pline de reflecție interioară” garnișită cu nervi întinși la maxim cam 1h în bolcajul de la Dedulești.

Miciul de la Dedulești și indolența poliției

La Dedulești, pe sensul de mers spre Pitești, o masină de Poliție, Dacia Duster, era frumos parcată în apropierea trecerii de pietoni.

Lucru, încurajator la prima vedere, dacă am fi observant în apropiere și ceva agenți cu caschetă care să dirijeze circulația. Ori spiritul nostru de observație era deja atrofiat din cauza drumului ori mașina avea pilot automat și a venit singură până acolo.

O altă variant, deloc credibilă, ar fi că aceștia ”înfulecau” în ”grabă”, pentru a testa calitatea, câteva duzini de mici cu muștar pâine și apă. Era să scriu bere, dar nu, nu cred că un onorabil purtător de uniforă ar încălca legea pe care o protejează cu atâta pasiune când scrie note de constatare. Mai puțină pasiune se pare că pune la dirijatul circulației.

Astfel că, în lipsa orcărei fluidizări a traficului, șoferii se descurcau cum puteau. Mai exact nu prea se descurcau cu opritul la trecerea de pietoni sau intratul și ieșitul din parcările devenite mult prea aglomerate.

 

 

Astfel, în lipsa prezenței orcărui polițist rutier, șoferii care au avut proasta inspirație să treacă în jurul ore 17 a zilei de 24 august 2024 pe E 81, imediat ce ieșeau din Lintești, se opreau în coloanal întinsă pe aproximativ 13 km.

Aproape o oră aveau să petreacă în meditație și nervi pentru a trece de popasul gândit pentru binele trecătorilor, devenit acum un fel de Puntea Suspinelor (nu ne referin aici la lunginea acesteia).

 

Puntea Suspinelor, este, probabil, cel mai renumit dintre toate podurile din Veneţia

Puntea Suspinelor este, probabil, cel mai renumit dintre toate podurile din Veneţia. A fost construită la începutul secolului al XVII-lea (mai exact, în 1602) potrivit unui proiect realizat de către Antoni Contino şi, fără a oferi cea mai spectaculoasă privelişte dintre toate atracţiile lagunei, acest pod a dat naştere la câteva legende.

Astfel, podul din piatră de var cu ferestre prevăzute cu gratii se întinde între fostele săli ale Inchiziţiei din Palatul Dogilor şi închisorile adiacente Palatului Ducal, astfel încât, aşa cum spune povestea, podul oferea ultima privelişte a oraşului Veneţia condamnaţilor care traversau podul după anunţarea pedepsei.

De fapt, această poveste nu este altceva decât un anacronism, Lord Byron fiind cel care, după ce pomeneşte podul în poemele sale, face aluzie la o astfel de referinţă.